Spread the love

Până marți, 21 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 9.242 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.153 au fost declarate vindecate și externate.

Potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, în județul Constanța sunt înregistrate 198 de cazuri confirmate. Totodată, până acum, 482 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 306 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 245 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.372 de persoane. Alte 41.136 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 101.552 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 341 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.465 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 452 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.271 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12.748.883 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 947 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 633 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 14 în Germania, 59 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 3 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 62 de cetățeni români aflați în  străinătate, 14 în Italia, 15 în Franța, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia și unul în Elveția, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *