Bilanț CORONAVIRUS: 5.554 cazuri NOI! CONSTANȚA: 196 noi cazuri confirmate

Până astăzi, 29 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 471.536 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 348.852 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.554 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, în județul Constanța sunt înregistrate 16.896 cazuri confirmate, cu 196 mai mult decât în ziua precedentă. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 787 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În cazul județului Constanța, este vorba de 25 persoane. Totodată, la nivelul județului Constanța numărul deceselor a ajuns la 331:

Deces nr 321: Femeie, 71 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială grad II), decedată în 28.11, la Spitalul Municipal Medgidia.

Deces nr 322: Bărbat, 43 de ani, Constanța, comorbidități (obezitate grad II), decedat în 28.11, la Spitalul Municipal Medgidia.

Deces nr 323: Bărbat, 71 de ani, Constanța, comorbidități (ulcer gastro-duodenal), decedat în 29.11, la Spitalul Municipal Medgidia.

Deces nr 324: Bărbat, 93 de ani, Constanța, comorbidități (demență, hiponatremie), decedat în 28.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Deces nr 325: Femeie, 62 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială, obezitate, fibrilație atrială), decedată în 28.11, la Spitalul de Boli Infecțioase.

Deces nr 326: Femeie, 52 de ani, Constanța, comorbidități (anemie severă, ulcer duodenal, hipercalcemie), decedată în 27.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Deces nr 327: Bărbat, 83 de ani, Constanța, comorbidități (hipertensiune arterială grad III), decedat în 28.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Deces nr 328: Femeie, 79 de ani, Constanța, comorbidități (demență mixtă, insuficiență venoasă cronică, insuficiență cardiacă clasa III-IV NYHA), decedată în 28.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Deces nr 329: Bărbat, 62 de ani, Constanța, fără antecedente patologice cunoscute, decedat în 29.11, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Deces nr 330: Bărbat, 90 de ani, Constanța, comorbidități (Alzheimer), decedat în 28.11, la Spitalul de Boli Infecțioase.

Deces nr 331: Bărbat, 63 de ani, Constanța, fără antecedente patologice cunoscute, decedat în 28.11, la Spitalul de Boli Infecțioase.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Până astăzi, 11.193 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 28.11.2020 (10:00) – 29.11.2020 (10:00) au fost raportate 148 de decese (86 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj,  Harghita, Ialomița,  Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț,  Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani. 147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.200. Dintre acestea, 1.250 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.097.782 de teste. Dintre acestea, 16.225 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.877 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.348 la cerere. Pe teritoriul României, 48.541 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.978 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 69.194 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 68 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.652 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 28 noiembrie a.c., 7.420 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.355.816 lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.914  cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.936 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.056 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 11 în Republica Moldova și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 127 de cetățeni români aflați în străinătate, 32 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *