Biden se pregătește de învestire, Trump reia teza fraudării alegerilor: Peste 100 de milioane de buletine de vot prin corespondență în orașe cu probleme

Joe Biden mai are de aşteptat până va prelua funcţia de preşedinte. Proiecţiile CNN şi AP arată că acesta nu mai poate fi depăşit de Donald Trump, astfel că este preşedintele ales al Statelor Unite. Este doar primul pas, cel mai important, iar Joe Biden a sărbătorit în primul discurs după anunţ.

Oamenii acestei naţiuni au vorbit. Ne-au oferit o victorie clară, o victorie convingătoare. O victorie pentru sloganul „Noi, poporul”! Am câştigat cu cel mai mare număr de voturi din istoria ţării”, a spus Joe Biden.

Ce urmează? În primul rând trebuie să aştepte ca Donald Trump să accepte înfrângerea. Şeful de campanie al acestuia a anunţat deja că se va ajunge la Curtea Supremă. Până pe 11 decembrie trebuie să fie validat rezultatul alegerilor. La trei zile distanţă vine votul electorilor din fiecare stat. Aceştia mereu respectă opţiunea poporului. Pe 23 decembrie votul electorilor ajunge la Washington.

Pe 3 ianuarie este programat startul celui de-al 117-lea Congres. Membrii Casei Reprezentanţilor şi noii membri ai Senatului vor depune jurământul. Pe 6 ianuarie va fi întâlnirea tuturor membrilor iar cele 538 de voturi ale electorilor vor fi citite. Ultimul pas este pe 20 ianuarie. Atunci are loc ziua inaugurării iar Joseph Robinette Biden Jr va deveni al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a reluat duminică acuzaţiile privind nereguli electorale, cerând verificarea modului în care au fost autentificate procese verbale în state decisive, dar, conform unor surse de la Washington, ar putea recunoaşte înfrângerea în anumite condiţii.

Trebuie să verificăm voturile. Abia am început etapa de centralizare. Trebuie să verificăm suspiciunile. Sunt o serie de reclamaţii că ar fi fost fraude electorale. În această ţară, au mai fost probleme electorale„, a declarat Donald Trump prin Twitter.

În Pennsylvania, a fost un ordin al Curţii Supreme de a-i obliga să separe buletinele de vot care au fost primite după termenul legal. (…) Sunt foarte multe voturi. Când vorbim de probleme sistemice, este vorba de modul în care sunt validate aceste buletine de vot, deoarece a fost o problemă în sistem privind validarea, care ar afecta grav întregul scrutin. Iar ce mă îngrijorează pe mine este că am avut peste o sută de milioane de buletine de vot prin corespondenţă în oraşe precum Philadelphia şi Detroit, unde sunt o serie de probleme electorale (ca să mă exprim blând)„, a subliniat Donald Trump.

În pofida acuzaţiilor, surse politice de la Washington citate de postul Fox News afirmă că Donald Trump şi-ar putea recunoaşte înfrângerea şi ar accepta tranziţia normală a puterii dacă acţiunile judiciare intentate de echipa sa nu vor reuşi să obţină rezultatul aşteptat în statele disputate.

Trump refuză să îşi recunoască înfrângerea, insistând că el este câştigătorul şi sugerând că au existat nereguli. Preşedintele republican a postat prima sa reacţie pe reţelele de socializare la rezultatul scrutinului anunţat de media care îl dă câştigător pe democratul Joe Biden, scriind cu majuscule şi neaducând dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale, dintre care unele au fost deja respinse de instanţă.

OBSERVATORILOR NU LI S-A PERMIS PREZENŢA ÎN ÎNCĂPERILE UNDE SE NUMĂRĂ. AM CÂŞTIGAT SCRUTINUL, AM OBŢINUT 71.000.000 DE VOTURI LEGALE. S-AU ÎNTÂMPLAT LUCRURI RELE PE CARE OBSERVATORII NOŞTRI NU AU FOST LĂSAŢI SĂ LE VADĂ. NICIODATĂ NU S-A MAI ÎNTÂMPLAT. MILIOANE DE BULETINE DE VOT PRIN CORESPONDENŢĂ AU FOST TRIMISE UNOR OAMENI CARE NU LE-AU CERUT NICIODATĂ!„, a scris Trump într-o primă postare care a fost marcată prompt şi restricţionată de Twitter pentru difuzarea de informaţii controversate despre alegeri.

Trump, care juca golf în Virginia în momentul anunţului presei conform căruia alegerile au fost câştigate de Joe Biden, a fost întâmpinat cu huiduieli şi cu semne obscene de mulţime, la revenirea la Casa Albă. Potrivit AP, coloana oficială s-a deplasat pe străzile din Washington în mare parte golite pentru trecerea sa, însă în apropierea Casei Albe mulţimea strânsă pentru a sărbători victoria lui Biden l-a întâmpinat pe Trump cu huiduieli şi cu semne obscene. În plus, el a fost înjurat de mulţime, care a şi scandat: „Loser, loser, loser”.

Preşedintele Statelor Unite a petrecut puţin peste patru ore la clubul său din Sterling, statul Virginia, unde a fost văzut pe terenul de golf. Donald Trump îşi încheie mandatul de preşedinte pe 20 ianuarie 2021.

Numeroşi americani au ieşit în stradă, în marile oraşe din SUA, pentru a sărbători victoria obţinută de Joe Biden la alegerile prezidenţiale. Potrivit AFP, la Washington, mulţimea s-a strâns în zona Casei Albe şi pe Black Lives Matter Plaza, o parte a bulevardului care duce către reşedinţa preşedintelui SUA. Capitala federală este un bastion democrat. Oamenii au ieşit pe străzi purtând pancarte cu câştigătorii alegerilor, Biden şi Kamala Harris.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *