Biden începe mandatul în forță: Încordări militare între SUA și China

Departamentul de Stat al SUA a cerut Chinei să nu mai exercite presiuni asupra Taiwanului, după ce Ministerul Apărării de la Taipei a anunţat că mai multe aeronave chineze au pătruns în cursul zilei de sâmbătă în partea sud-vestică a zonei sale de identificare a apărării aeriene.

Îndemnăm Beijingul să înceteze presiunea sa militară, diplomatică şi economică asupra Taiwanului şi să se angajeze, în schimb, într-un dialog semnificativ cu reprezentanţii aleşi în mod democratic din Taiwan“, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, informează Reuters.

Opt bombardiere şi patru avioane de vânătoare au pătruns în partea de sud-vest a zonei de identificare a apărării aeriene a insulei, iar forţele aeriene taiwaneze au desfăşurat rachete pentru a „monitoriza” această incursiune, conform informaţiilor furnizate de ministerul apărării din Taiwan. China, care pretinde că Taiwanul este un teritoriu ce îi aparţine, a efectuat zboruri aproape zilnice în ultimele luni deasupra apelor dintre partea de sud a Taiwanului şi Insulele Pratas din Marea Chinei de Sud, controlate de Taiwan.

Beijingul a adoptat vineri o lege care, în premieră, acordă explicit permisiunea gărzii de coastă să tragă asupra unor vase străine, o decizie ce ar putea face ca apele disputate din apropierea Chinei să fie şi mai agitate, relatează Reuters. China are dispute privind suveranitatea maritimă cu Japonia în Marea Chinei de Est şi cu mai multe state din sud-estul Asiei în Marea Chinei de Sud. Autorităţile chineze au trimis garda de coastă pentru a alunga vase de pescuit ale altor ţări din zonele pe care le revendică, ceea ce uneori a dus la scufundarea acelor vase.

Principalul organism legislativ chinez, Comitetul Permanent al Congresului Naţional al Poporului, a adoptat legea gărzii de coastă vineri, potrivit relatărilor din media. Potrivit proiectului de lege publicat anterior, garda de coastă are permisiunea să folosească „toate mijloacele necesare” pentru a opri sau a preveni ameninţările din partea vaselor străine. Legea specifică circumstanţele în care pot fi folosite diferite tipuri de arme, cele care pot fi ţinute în mâini, instalate pe nave sau aeriene. Legea permite personalului gărzii de coastă să demoleze structurile altor ţări construite pe recifuri revendicate de China şi să inspecteze vasele străine în apele revendicate de China. De asemenea, noua legea le dă angajaţilor gărzii de coastă prerogativul de a crea zone temporare de excluziune, „după necesităţi“, pentru a opri alte nave să pătrundă într-o anumită regiune.

Răspunzând preocupărilor, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying, a declarat vineri că legea este conformă cu practicile internaţionale. Primul articol al legii explică faptul că legea este necesară pentru a apăra suveranitatea, securitatea şi drepturile maritime ale Chinei. Noua lege vine la şapte ani după ce China a fuzionat mai multe agenţii din domeniul maritim pentru a forma un birou al gărzii de coastă. După ce biroul a intrat sub comanda Poliţiei Armate a Poporului în 2018, a devenit o ramură a forţelor armate chineze.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *