Biden, în prag de revendicare a victoriei. Trump solicită oprirea numărării buletinelor de vot trimise prin poştă

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, s-a declarat joi încrezător că va obţine victoria, în contextul în care mai are nevoie de câştigarea unui singur stat american.

polls1

Şansele lui Joseph Biden de a deveni preşedinte al SUA depind de o eventuală victorie în Nevada, Carolina de Nord ori în Pennsylvania, în timp ce preşedintele în funcţie, Donald Trump, ar avea nevoie de victorii în patru state pentru a rămâne în funcţie. În momentul de faţă, Joe Biden este creditat, potrivit proiecţiilor Fox News şi The Wall Street Journal, cu 264 de voturi în Colegiul electoral federal, iar Donald Trump cu 214. Astfel, Joe Biden ar avea nevoie de încă şase voturi pentru a atinge nivelul de 270 de voturi în Colegiul electoral federal şi a deveni preşedinte al SUA. Biden poate obţine şase voturi în Colegiul electoral prin eventuala victorie în Nevada, unde, după numărarea a 86% din buletinele de vot, avansul său este de 1,3%, respectiv 8.200 de voturi.

În statul Pennsylvania, care poate oferi 20 de voturi ale electorilor federali, avansul lui Donald Trump s-a redus la mai puţin de 150.000 de voturi (2,6%), în contextul începerii numărării voturilor trimise prin corespondenţă. Donald Trump a exprimat dubii privind votul prin corespondenţă şi, potrivit analizelor, mulţi dintre simpatizanţii săi au evitat să voteze în acest mod.

În discursul rostit miercuri seară, Joe Biden a declarat:

„Am un sentiment foarte bun şi în privinţa statului Pennsylvania. Practic, toate voturile rămase de numărat sunt trimise prin poştă şi am câştigat cu o proporţie de 78% voturile prin corespondenţă în Pennsylvania”.

Actualul lider de la Casa Albă poate rămâne în funcţie doar dacă va câştiga în statele Pennsylvania, Carolina de Nord, Georgia şi Nevada. Însă, în Nevada are avans Joe Biden, iar în Pennsylvania, Carolina de Nord şi Georgia avansul lui Donald Trump este foarte redus, astfel că, prin numărarea voturilor prin corespondenţă, dacă Biden câştigă în unul singur, devine preşedinte.

Joe Biden nu a revendicat încă în mod oficial victoria în alegerile prezidenţiale în Statele Unite de marţi şi aşteaptă rezultatele, însă echipa sa de campanie i-a lansat deja site-ul de tranziţie, intitulat sobru Biden-Harris Transition, relatează BFMTV.

Adresa site-ului este buildbackbetter.com (să reconstruim mai bine), unul dintre sloganurile de campanie ale lui Joe Biden, vizează să pregătească tranziţia între cele două administraţii. Site-ul de web a apărut la câteva minute după anunţarea victoriei lui Biden în Michigan, unul dintre statele-cheie în alegerile prezidenţiale americane de marţi. Pe site apare deocamdată doar o fotografie a fostului vicepreşedinte al lui Barack Obama şi un text scurt, în care se vorbeşte despre planul de relansare pe care doreşte să-l lanseze Joe Biden ca răspuns în criza covid-19.

Trump, CENZURAT DIN NOU pe rețelele de socializare

În acest context, echipa de campanie a lui Donald Trump poate iniţia acţiuni de contestare a voturilor prin corespondenţă în Michigan, Wisconsin, Nevada şi, eventual, în Pennsylvania, Carolina de Nord sau Georgia. De altfel, Trump a cerut joi oprirea numărării voturilor, în contextul în care denunţă posibile fraude în procesarea buletinelor de vot prin corespondenţă.

Opriţi numărarea voturilor!”, a transmis Donald Trump, prin Twitter.

Orice buletin de vot venit după ziua alegerilor nu va fi numărat!”, a adăugat Donald Trump. Acest mesaj a fost etichetat cu avertisment de platforma de microblogging Twitter, care subliniază că ar putea fi vorba de informaţii controversate sau care pot induce în eroare.

Candidatul Donald Trump continuă să fie cenzurat pe rețeaua Twitter pentru mesaje despre numărarea voturilor din SUA. Ultimul său mesaj a fost din nou blocat de rețeaua de socializare.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.