Site icon TOMIS NEWS

Belgradul a fost ZGUDUIT: Zeci de mii de sârbi, manifestație împotriva președintelui Vucic, din cauza atacurilor din școli

serbia belgrad

Zeci de mii de persoane au protestat vineri la Belgrad, pentru a treia oară în această lună, ca să își exprime nemulțumirea față de atitudinea guvernului după atacurile mortale care au avut loc în Serbia în această lună. Oficialii le-au ignorat revendicările și au spus că protestatarii sunt manipulați de servicii secrete străine, potrivit AP. Partidul președintelui sârb Aleksandar Vucic a organizat o contramanifestație într-o localitate aflată la nord de Belgrad, la care au luat parte de asemenea mii de oameni.

Protestatarii de opoziție de la Belgrad au scandat împotriva guvernului și au solicitat demisia lui Aleksandar Vucic. Ei au cerut și înlăturarea a doi miniștri, dar și revocarea licențelor de emisie pentru două televiziuni despre care aceștia susțin că promovează violența și glorifică infractorii. Activista Jelena Mihailovic a citit revendicările opoziției în fața Adunării Naționale, spunând că oponenții guvernului vor pur și simplu „să trăiască fără frică în propria lor țară”.

„Suntem aici pentru că vrem o Serbie fără violență. Nu putem să le permitem să se joace cu viețile copiilor noștri”, a spus Mihailovic.

Mulțimea de oameni, despre care presa independentă susține că a realizat cel mai mare protest de la izbucnirea manifestațiilor, a pornit în marș prin Belgrad, oprind traficul de pe podul principal și de pe șosea de mare viteză care trece prin oraș.

Tot vineri, premierul Ana Brnabic și alți oficiali ai guvernului sârb au participat la o ședință parlamentară, care s-a concentrat pe tragediile din 3 și 4 mai, dar și pe solicitările opoziției de a fi înlocuiți ministrul de interne și șeful serviciilor de informații.

Sârbii au predat peste 15.000 de arme și 2.500 de dispozitive explozive, în cele două săptămâni de la tragediile care au marcat țara

La două săptămânii de la tragediile care au marcat țara, sârbii au predat peste 15.000 de arme, peste 2.500 de dispozitive explozive și sute de mii de runde de muniție, ca parte din aministia de o lună pe care a declarat-o guvernul de la Belgrad, potrivit CNN. Un număr de 18 persoane au fost ucise și alte 21 au fost rănite, în mai, în Serbia, în două masacre înregistrate în tot atâtea zile. La școala Vladislav Ribnikar din Belgrad, o fată în vârstă de 13 ani a deschis focul asupra colegilor săi – folosind, se crede, unul dintre cele două pistoale ale tatălui său – și a ucis șapte fete, un băiat și un paznic. O fetiță de 10 ani care fusese rănită în atac a murit, luni, ducând bilanțul victimelor la 10. În ziua următoare, un tânăr de 21 de ani a ucis opt persoane și a rănit alte 14 cu o armă automată, în Dubona, localitate aflată la sud de capitala Serbiei.

Deși este țara cu una dintre cele mai mari rate de deținători de arme din lume, Serbia se confrunta extrem de rar cu astfel de atacuri. „Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva”, a declarat Zvonimir Ivanovic, profesor la Universitatea de investigații criminale și studii de poliție din Belgrad.

După atacuri, președintele Aleksandar Vucic a anunțat o serie de măsuri îndrăznețe, urmărind nici mai mult, nici mai puțin decât ceea ce el a numit o „dezarmare aproape totală” a țării.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version