Au fost dezbateri grele și de durată miercuri în Parlamentul României, unde a fost adoptat bugetul de stat. Pe fondul disputelor politice, deputatul constănțean al AUR, Cosmin Hristu, a luat cuvântul în ședința de plen și a explicat că proiectul de la malul mării cu privire la modernizarea rețelei termice conține o componentă foarte importantă de cheltuieli neeligibile, din cauza crizelor multiple și care au dus la majorări semnificative ale prețurilor pentru diverse servicii:
„Inflația a fost determinată de trei factori principali: pandemia de covid, criza energetică globală și războiul din Ucraina, acestea afectând costurile de producție, transport și aprovizionare. Un exemplu este creșterea prețurilor materialelor necesare realizării lucrărilor la rețelele termice. (…) În acest context, proiectul rețelelor termice de la Constanța devine și mai important, 74 milioane lei reprezintă cheltuieli neeligibile provenite din supracontractare”, a spus deputatul Hristu:
