Barna e OUT! Cioloș a CÂȘTIGAT alegerile din USR-PLUS

Europarlamentarul Dacian Cioloș a obținut o victorie surprinzătoare în alegerile interne din USR PLUS. Deși PLUS era un partid mult mai mic decât USR, Cioloș a reușit să câștige președinția partidului format în urma fuziunii, cu 50.9% din voturi. Dacian Cioloș a fost ales președinte al USR PLUS, cu 19.603 voturi (50,9%) față de 18.908 voturi (49,1%) pe care le-a obținut contracandidatul său, Dan Barna. Voturile membrilor USR PLUS în turul al doilea au fost exprimate online.

Dacian Cioloș și Dan Barna s-au confruntat în ultima săptămână în turul al doilea al alegerilor interne, după ce în primul tur niciunul dintre cei trei candidați nu au obținut 50% plus 1 din voturi. Cel de-al treilea candidat a fost Irinel Darău, care a obținut 10% din voturi.

Un număr de 1.200 de delegaţi din întreaga ţară vor fi prezenţi sâmbătă, la Bucureşti, pentru Congresul USR PLUS, în cadrul căruia va fi stabilită componenţa noului Birou Naţional şi va fi validat noul preşedinte al formaţiunii. Evenimentul se va desfăşura la Romexpo, dar având în vedere contextul pandemic, în sală se vor afla maximum 150 de persoane simultan.
Delegaţii care îşi vor exprima opţiunea privind componenţa noului Birou Naţional au fost împărţiţi pe fluxuri orare, pentru a-şi exercita votul.

La congres este permisă doar prezenţa persoanelor vaccinate. Întregul eveniment va fi transmis live pe Facebook şi Youtube.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Barna e OUT! Cioloș a CÂȘTIGAT alegerile din USR-PLUS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *