Barna, despre PNRR: „Sunt finanţări pe anumite trasee, cum este sistemul circulator la om cu venele şi cu arterele”

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat, vineri, se bazează pe dorinţa românilor de a se deplasa spre destinaţii de vacanţă cât mai repede şi recunoaşte că acest sector este cel mai afectat de pandemie din ţara noastră, iar soluţiile nu vin ca un „şperaclu magic” de la minister sau guvern, ci de la operatorii locali care ştiu cel mai bine care este situaţia reală în teritoriu şi care sunt nevoile.

Pandemia a dus la o scădere de 50 % a sectorului, acum premisele sunt foarte bune (…) aici sunt două linii de perspectivă, ce se va întâmpla după pandemie şi eu mai degrabă votez pentru un elan din acela cum a fost şi în anii ’20 după război, pentru că pur şi simplu economia a explodat şi a mers bine o perioadă, la fel cred că şi după această pandemie există dorinţă de a ieşi, de a face turism şi acest lucru va reporni destul de repede sectorul acesta, care fiind cel mai afectat, evident porneşte şi cel mai de jos. Dar elanul, cel puţin cum arată cifrele la momentul acesta, pe primele luni, par să sugereze o revenire în forţă”, a declarat vicepremierul Dan Barna, vineri, la Sibiu, la o întâlnire cu reprezentanţii operatorilor din turism.

Barna a subliniat că 200 de milioane de euro vor fi investite în turism prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR):

De aceea, (…) în acest Program Naţional de Redresare şi Rezilienţă, (…) sunt finanţări pe anumite trasee, pe anumite circuite gândite, dacă pot să fac o comparaţie, cum este sistemul circulator la om cu vasele şi cu venele şi cu arterele, cam pe aceeaşi logică este şi gândirea de finanţare în PNRR a unor trasee, că vorbim de castre romane, de mănăstiri, de drumul vinului, astfel toţi operatorii de turism, cu diversele lor servicii, să se poată cumva cupla sau poziţiona pe investiţiile acestea liniare ale statului, asta e un alt element de strategie. (…) Sunt undeva la 200 de milioane de euro acolo, pentru proiecte în zona aceasta turistică, tocmai din acceptarea faptului că soluţiile şi răspunsurile nu trebuie să vină doar de la Guvern”, a explicat vicepremierul Dan Barna.

Potrivit sursei citate, turismul din România are nevoie de exemple de bună practică locale, dar şi din străinătate, care să fie urmate şi puse în practică:

Linia şi mesajul pe care eu îl transmit este următorul: economia aşa cum o ştim şi turismul aşa cum îl ştim, de dinainte de pandemie, se schimbă într-o măsură semnificativă şi datorită pandemiei şi datorită acelei descoperiri alternative, despre care pandemia ne-a obligat să o experimentăm, adică viaţa online. Şi atunci este foarte clar că vânzarea de paturi şi mesajul oraşului x şi a comunei y sunt frumoase, dar nu mai funcţionează ca stimulent turistic, din punctul meu de vedere. Şi atunci întreaga filosofie pe care o avem la nivelul ministerului şi la nivelul Guvernului vizavi de turism este cumva o schimbare a abordării pentru că, nicio frunză, nicio oală sau alte proiecte anterioare care au avut eficienţă relativă, ca să fim eleganţi, nu mai pot să funcţioneze pe termen lung. Adică ideea că ministerul are soluţia şi şperaclul magic să susţină şi să stimuleze turismul în România şi turismul ca şi concept este clar că este una depăşită şi asta vedem foarte clar, că decizia trebuie mutată spre local şi urmărind exemple de succes din celelalte state şi europene şi nu doar europene”, a afirmat vicepremierul Dan Barna.

De asemenea, el a subliniat că la nivelul local, al comunităţilor, se cunoaşte cel mai bine ce este atractiv şi ce ar trebui sprijinit şi promovat de către Guvern în acest domeniu:

E clar că la nivel local, comunităţile cunosc cel mai bine ce este atractiv, ce este tentant, ce ar trebui promovat şi sprijinul de la nivel central şi de la nivel guvernamental ar trebui să vină mai degrabă pe aceste cerinţe definite sau descoperite şi definite de către comunităţi la nivel local şi într-o măsură mult mai mică spre deloc, sper eu, să avem acele programe naţionale servite, care spun cam cum ar trebui să se întâmple lucrurile”, consideră Barna.

Vicepremierul Dan Barna se numără printre participanţii la Adunarea Generală a Alianţei pentru Turism, care se desfăşoară vineri, la Muzeul ASTRA din Sibiu.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *