Spread the love

Debandada din ALDE va continua cu termenul din 12 iunie, așa cum a stabilit instanța vineri, 19 mai. La termenul respectiv, contestatarii conduși de Daniel Constantin, printre care se regăsește și deputatul constănțean Mircea Banias, au obținut o victorie de moment, reușind să pună pe picior greșit avocații președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Astfel, un nou partid se conturează, indiferent de rezultatul din instanță, deși Constantin și-ar dori o victorie, pentru a pleca în noua construcție politică cu baza de membri, sedii și organizare din teritoriu ale fostului Partid Conservator. Practic, Daniel Constantin și Mircea Banias doresc anularea fuziunii, pentru a (re)porni la drum cu un partid nou.

„Până îl facem pe acela nou, vreau să lămurim cu ce contestăm acum. Ei (tabăra Tăriceanu – n.r.) au invocat că am fost excluși, judecătoarea a precizat că nu e nimic relevant: „oamenii care au făcut contestația au avut dreptul să o facă, voi cum contestați?” Ne-au dat termen pe 12 iunie, pentru 6 am primit citația pentru termenul de intencios și așteptăm să vedem cum se termină toată povestea asta. Eu sunt convins că se va anula Congresul, apoi discutăm cu Tăriceanu, cu Chițoiu, să vedem ce gânduri au cu partidul acesta: îl desființăm, îl păstrăm? Legea partidelor politice prevede o situație care stabilește revenirea la situația partidelor care au fuzionat și au făcut ALDE, adică ne întoarcem la PLR și PC! Se poate constata de ambele părți că nu s-a făcut fuziunea și ne întoarcem la situația anterioară. Aleșii locali au dreptul să opteze fiecare sau se vor duce la partidul din care provin”, a spus deputatul Mircea Banias, pentru TOMIS NEWS.

Tăriceanu, reconfirmat președinte al ALDE. Organizația de la Constanța a rămas și fără vicepreședinți!

Viitorul partid la care se gândește Daniel Constantin va fi unul de centru, axat pe valorile naționale, pe un naționalism moderat. Deși, s-a vehiculat că va orbita la început în jurul Forței Naționale, organizație condusă de europarlamentarul rusofil Laurențiu Rebega, Banias dezminte o astfel de apropiere.

„Laurențiu Rebega este în tabăra lui Marine le Pen, o poziție nu tocmai oportună, pentru că le Pen reprezintă o extremă naționalistă, ori noi nu vrem așa ceva. Partidul acesta nou pe care vrem să-l lansăm este un partid de centru, care promovează valorile naționale, dar recunoaștem, respectăm valorile europene, vrem să facem parte din familia europeană, România trebuie să facă parte din UE și nu avem gânduri să ieșim, în nici un caz”, a mai spus deputatul Banias, pentru TOMIS NEWS.

Partid lansat săptămâna viitoare!

Cu sau fără instanțele de judecată, foștii „conservatori” se apucă de treabă. La începutul lunii iunie se va lansa noul partid, iar Mircea Banias susține că a avut discuții cu partidele parlamentare aflate în prezent în opoziție. Viitorul partid se va numi Partidul Conservator?

„Probabil, dacă vom reveni la PC, vom decide împreună cu colegii o eventuală fuziune o înglobare în partidul care va fi lansat săptămâna viitoare. (…) Am discuții cu toți colegii, de la PNL, de la PMP, am avut discuții cu foarte mulți colegi care sunt interesați să colaborăm și în plan personal și în grupul de parlamentari din care fac parte, dar le luăm pe rând, toate la rândul lor, pentru că maniera abuzivă în care domnul Tăriceanu s-a comportat nu putea să rămână nesancționată, nu puteam să rămânem orbi să nu vedem că s-au încălcat în picioare orice fel de regulă și statut. Ceea ce s-a întâmplat la ALDE ar trebui să fie învățătură de minte pentru toată lumea, noi ne-am unit, PC, cu o formațiune care nu avea sediu, membri, organizare în teritoriu, și-au făcut treaba cu noi, după care ne-au dat afară! La Constanța, sediul este al PC! Eu nu îl recunosc pe domnul Andrei Gerea președinte la Constanța, eu am fost ales de colegi și nu poate pe mine să mă excludă domnul Chițoiu sau domnul Nasta, Tăriceanu nu a semnat nimic! (…) Acțiunea domnului Tăriceanu de a renunța la 5 deputați din 20 nu are o logică, conducerile partidelor doresc să își mențină grupurile unite și să mai aducă oameni, ori ceea ce a fost nu are motiv, explicațiile nu au legătură cu realitatea. Domnul Gerea zicea că am avut poziții duplicitare, ori noi nu am fost niciodată duplicitari! Am zis de la bun început că nu e corect ceea ce ei fac! Și cei de la Partidul Comunist încercau să salveze niște aparențe, ori domnul Tăriceanu ne-a dat afară dintr-un partid care nu e al lui!”, a concluzionat deputatul Mircea Banias, pentru TOMIS NEWS.

Banias, demis de la șefia ALDE Constanța! „Îi recomand domnului Tăriceanu să aibă încredere în Justiția din România!” Gerea, președinte interimar

PMP confirmă discuțiile

Partidele parlamentare de opoziție confirmă discuțiile, numai că Banias se pare că țintește „acolo sus”, evitând organizațiile din teritoriu.

„Cu mine nu a vorbit, știu că a discutat cu colegii, dar nu știu ce au vorbit. Trebuie să hotărască el (Banias – n.r.). Știu că a vorbit cu Eugen Tomac, la București”, a spus președintele PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, pentru TOMIS NEWS.

De partea cealaltă, liberalii pasează subiectul de la unul la altul. Dacă deputatul Robert Boroianu susține că „dacă o astfel de discuție a avut loc, ar fi fost cu conducerea, cu domnul președinte Bogdan Huțucă”, deputatul Huțucă dezminte complet: „Nu am avut o astfel de discuție cu domnul Banias”, ne-a precizat președintele PNL Constanța.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *