BALAMUC în Afganistan: Statul Islamic a început să-i ATACE pe talibani

Luptători ai grupării jihadiste Stat Islamic (SI) din Afganistan au atacat forţele talibane în provincia Parwan din nordul ţării, a declarat vineri un purtător de cuvânt al talibanilor, potrivit DPA. Potrivit lui Bilal Karimi, o explozie care a avut ca ţintă un vehicul al talibanilor s-a produs în oraşul Charikar, capitala provinciei. Explozia „a rănit uşor” cinci membri ai forţelor de securitate talibane, a spus purtătorul de cuvânt. După incident, forţele speciale talibane au atacat şi au distrus o ascunzătoare a Statului Islamic în apropiere de locul exploziei, potrivit lui Bilal Karimi. Forţele speciale talibane au arestate de asemenea doi luptători ai Statului Islamic în zonă, a adăugat el.

Miercuri, un oficial taliban local şi alte două persoane au fost răniţi într-o explozie în provincia Kunar din estul Afganistanului, a relatat agenţia de presă de stat Bakhtar. Nicio grupare nu a revendicat atacul de miercuri asupra talibanilor. Totuşi, militanţii Statului Islamic au revendicat recent o serie de atacuri asupra talibanilor în părţi din estul ţării, în special în provincia Nangarhar.

Începând din 2015, când aşa-numita grupare Stat Islamic din provincia Khurasan şi-a anunţat prezenţa în Afganistan, organizaţia extremistă a comis numeroase atacuri mortale, ţintind în special comunitatea şiită hazară.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *