Baisan NU mai candidează pentru șefia PNL: „Principiile nu îmi permit să merg să cer un vot de încredere unor persoane lipsite de credibilitate”

Consilierul județean liberal Remus Cristy Baisan a anunțat, vineri, că alegerile interne ale PNL sunt „profund viciate” și renunță la candidatura pentru șefia organizației județene, întrucât „nu doresc să legitimez în niciun fel alegerile la nivel județean, programate pentru 27 aprilie”.

Astfel, Baisan și-a suspendat candidatura, speranțele sale și ale fostului sau actualului sau nici-nu-mai-știm-cum-e președinte al organizației municipale, Vergil Chițac, se îndreaptă spre demersul juridic pe care cei doi l-au întreprins. Mai exact, cei doi contestatari ai actualei conduceri a PNL speră la o decizie a instanței, care să suspende toate alegerile din organizațiile din județ, instrumentate de președintele Gheorghe Dragomir și ai săi. Instanța s-ar putea pronunța în acest sens marți, 25 aprilie a.c.

„Am sperat că  aceste săptămâni vor reprezenta o perioadă de clarificare și vor produce schimbări, atât în cadrul organizațiilor locale, cât și la nivelul filialei. Am constatat, însă, că în toată această perioadă, actualul șef al filialei, Gheorghe Dragomir, înconjurat de un număr de locotenenți, a mers prin tot județul, într-o demonstrație de forță specifică oligarhilor, cu singurul scop de a înăbuși orice încercare de opoziție în partid”, a precizat Baisan, care a completat cu următoarele „concretizări”:

„Membrilor de partid li s-a blocat dreptul la vot, într-un mod nestatutar și ilegal; au fost impuse în birourile politice locale doar persoane agreate de Dragomir și de gașca lui (președinți, vicepreședinți etc.); au fost viciate profund rezultatele alegerilor interne; în majoritatea organizațiilor locale am avut candidați unici; am fost ținta unor atacuri continue, atât în spațiul public, cât și în interiorul partidului, venite din partea președintelui Dragomir și a grupării sale. Atacuri josnice și nefondate”, a mai punctat Baisan.

Vineri este ultima zi pentru depunerea candidaturilor pentru alegerile programate pe 27 aprilie (până la cel târziu ora 18:00). Până în prezent, doar deputatul Bogdan Huțucă și consilierul municipal Mihaela Andrei și-au depus candidaturile, iar Baisan se retrage „până la soluționarea contestațiilor”.

„Alegerile din filiala Constanța sunt acum contestate, atât în forurile interne ale partidului, cât și în instanță. Contestațiile depuse sunt în curs de soluționare și au șanse reale de a anula, așa cum ar fi corect, aceste alegeri interne. Am încredere că soluționarea acestor contestații va duce către reluarea procesului alegerilor interne în filiala PNL Constanța. Întrucât nu doresc să legitimez în niciun fel alegerile la nivel județean, programate pentru 27 aprilie, îmi suspend candidatura până la soluționarea contestațiilor, urmând să iau o decizie finală după ce instanțele se vor pronunța. Principiile mele nu îmi permit să merg să cer un vot de încredere unor persoane lipsite de credibilitate, care au obținut funcții în organizațiile locale în urma unui proces de alegeri interne profund viciat”, a concluzionat Baisan.

Joi, 27 aprilie a.c., ora 13.00, va avea loc, la Casa de Cultură Constanța, Comitetul de Coordonare Județean pentru alegerea noului Birou Politic Județean al PNL.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *