Bădrăgan, președinte PRU, despre banii alocați primăriilor de Consiliul Județean: „Nu am elemente privind nelegalitatea deciziei”

Consilierii județeni îi țin în corzi pe primarii din județul Constanța, întrucât subiectul alocării de bani pentru dezvoltare escaladează și nu ne aflăm la o distanță prea mare de blocare a sumelor respective și de tranșare a problemei în instanțele judecătorești.

Vineri, consilierul liberal Remus Cristy Baisan l-a înștiințat pe președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, că banii au fost alocați într-un mod discreționar și există o posibilitate foarte reală de a se ajunge pe căile instanțelor, așa cum TOMIS NEWS relata recent. Între timp, ceilalți liberali se fac că nu văd acțiunea lui Baisan, social-democrații tac mâlc, iar PMP-iștii transmit ferm: blocăm banii, până se rezolvă problema.

Atent la aceste acțiuni este președintele PRU Constanța, candidat la alegerile parlamentare din 11 decembrie, avocatul Dumitru Bădrăgan, care nu îi dă mari sorți de izbândă lui Baisan, întrucât nu are „vreun element privind nelegalitatea deciziei” și „majoritatea a decis, inclusiv PNL, ca sumele să fie alocate în această formulă”.

„La ora actuală avem o hotărâre de CJ, care este validă. Există și o decizie a unui membru al PNL de a fi atacată în contencios administrativ. Dacă tot vrea să fie activ în plan administrativ și să nu omoare câteva localități sau tot județul, să ceară instanței suspendarea actului administrativ cât mai repede, astfel încât să știe primarii dacă pot cheltui sau nu pot cheltui sau e doar o butaforie de campanie electorală. Modul în care banii au fost alocați… atâta timp cât majoritatea a decis, inclusiv PNL, ca sumele să fie alocate în această formulă, nu am vreun element privind nelegalitatea deciziei. Orice element privind legalitatea îl care cel care propune o contestație și o va tranșa definitiv instanța de contencios administrativ. Din punctul meu de vedere, hotărârea luată de acest for administrativ în litera și sensul Legii 215 la ora actuală este validă. Avem cele două căi: CJC să își revoce actul administrativ sau instanța să se pronunțe. Dacă ești de bună credință, investești azi! Când arunci în spațiul public și o cerere privitoare la suspendarea actului administrativ, un judecător ar putea spune: „Pipăind fondul, constat că sunt întrunite condițiile pentru suspendarea actului administrativ”, altfel ne batem joc de 70 de localități!”, a spus președintele PRU Constanța, avocatul Dumitru Bădrăgan, pentru TOMIS NEWS.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*