Aviz POZITIV pentru Predoiu la Justiție. „Nu vom ezita să tăiem cu sabia legiferării!”

Cătălin Predoiu, propus la Ministerul Justiției, a primit aviz favorabil miercuri în comisiile de specialitate. El i-a îndemnat, miercuri, pe şefii parchetelor „să-şi activeze echipele, să răstoarne dosarele pe masă şi să treacă mai serios la treabă”, pentru că „nu putem asista cum interlopi îşi afişează în spaţiul public averile dobândite ilicit”.

La ora la care vorbim, asistăm la un trafic de persoane inimaginabil şi inacceptabil. România ocupă un loc ruşinos în ceea ce priveşte traficul de persoane în Europa şi acest lucru nu mai poate fi tolerat. Îi chem pe şefii parchetelor să-şi activeze echipele, să răstoarne dosarele pe masă, să lichideze stocurile şi să treacă mai serios la treabă, pentru că siguranţa cetăţenilor nu este de discutat”, a declarat Cătălin Predoiu la audierile din comisiile parlamentare de specialitate.

El a adăugat că un ministru al Justiţiei nu se poate implica în dosare, însă poate face propuneri de numire şi revocare a şefilor de parchete.

Sigur că ministrul Justiţiei nu se poate implica în niciun dosar penal şi vă garantez că eu, personal, nu am să o fac, dar ministrul Justiţiei face şi propuneri de numire cum poate face şi propuneri de revocare, pentru inactivitate sau pentru management defectuos. Nu putem asista cum interlopi îşi afişează în spaţiul public averile dobândite ilicit, capacitatea de a produce violenţă şi impunitatea. Aceasta pune legea în discuţie şi acest lucru nu este permis”, a subliniat Predoiu.

Cătălin Predoiu, propus la Ministerul Justiției, a spus miercuri, în Comisia juridică, că încrederea în justiție a scăzut. De asemenea, el a atras atenția că „magistratura în ansamblu este în discordie, una din teme fiind desființarea SIIJ”:

Încrederea în justiția noastră a scăzut, fapt vizibil și în unele proceduri de extrădare. Magistratura în ansamblu este în într-o oarecare discordie, desființarea SIIJ este doar unul din exemple. Nu există un acord între diverse curente de gândire în magistratură. Avem restanțe în MCV pe care trebuie să le îndeplinim integral, dacă nu vrem să vedem în continuare blocat procesul de aderare la spațiul Schengen. Desființarea secției amintite și legile justiției, avem o serie de obiective din PNRR cu termene foarte strânse. Aprobarea noii strategii de lupta anticorupție, modificările la codurile penale, am dat câteva exemple. S-a format în ultimii ani și un nod al dezacordurilor asupra soluțiilor. Cu cât fiecare va trage mai tare de sforile acestui nod, se va strânge mai mult și va fi mai greu de dezlegat. Fiecare să slăbească sfoara de care ține, să lase de la el până când nodul slăbește. Ministerul Justiției va desfășura maximum de diligențe pentru a găsi soluțiile optime. Dacă acest nod încă posibil de dezlegat va fi transformat într-unul gordian, nu voi evita să aplicam soluția consacrată pentru orice nod gordian: îl vom tăia cu sabia legiferării. Una din principalele probleme ale sistemului este lipsa acută de personal: magistrați, grefieri. Cauzele ar fi multiple, destabilizarea sistemului din ultimii ani. Instabilitatea a generat plecări masive din sistem. O altă soluție este adoptarea legii transferurilor. Trebuie să găsim soluții pentru rămâneri în sistem, astfel ca pensia în plată să nu depășească salariul în plată. Trebuie adoptată cât mai repede legea privind personalul de specialitate. Problema resurselor, dacă nu se investighează profud fenomenul supra-aglomerării parchetelor și instanțelor cu dosare. Va trebui ca CSM să identifice o metodologie transparentă de evaluare a încărcăturii pe instanțe, precum și o hartă a instanțelor și parchetelor realistă și adaptată nevoilor țării. Nu pot să nu menționez că există o altă problemă acută, dezordinea în aplicarea legilor legate de salarizare. S-a ajuns ca instanțele să aplice legislația care să acorde drepturi suplimentare magistraților și grefierilor. Soluția este intervenția legislativă. Soluția este să îndreptăm legea și să o facem de o manieră cu sistemul judiciar.”, a spus Predoiu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *