Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu valabile în aproape toată țara. Specialiștii anunță că vântul va avea intensificări și că la munte va ninge. O avertizare cod galben va fi în vigoare timp de 24 de ore, începând de luni, la ora 10.00. Meteorologii anunță că vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării și precipitații moderate cantitativ la munte.
Pe parcursul zilei de luni, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării. La munte vor fi rafale de 70…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei viteza vântului va atinge 65…75 km/h. În Crișana, Maramureș, Dobrogea, local în Banat și Moldova și în restul Olteniei și Munteniei vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h.
În zona de munte temporar vor fi precipitații moderate cantitativ (15….20 l/mp). Vor predomina ploile, determinând topirea și cedarea stratului de zăpadă, iar la peste 1.700 de metri va ninge viscolit. O altă avertizare cod portocaliu este valabilă luni, în intervalul orar 10.00-22.00. Vor fi intensificări susținute ale vântului și zăpadă viscolită în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, avertizează ANM. În zona înaltă (la altitudini de peste 1.700 de metri) a Carpaților Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h. De asemenea, vor fi viscol și vizibilitate foarte redusă.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google