România continuă să fie pe ultimul loc în Uniunea Europeană la siguranța rutieră. Cea mai ridicată rată a deceselor în urma accidentelor rutiere s-a înregistrat în România și Bulgaria (ambele cu 81 de victime la un milion de locuitori), arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Deputatul liberal constănțean Marian Crușoveanu este vicepreședinte al Comisiei pentru Transporturi din Camera Deputaților, una din entitățile statale responsabile de siguranța și infrastructura rutieră, laboratorul din care practic pornesc actele normative în materie. Potrivit lui Crușoveanu, este esențial ca „fiecare dintre noi să-și asume responsabilitatea în calitate de participanți la trafic”:
„În contextul preocupărilor continue privind siguranța rutieră în România, care se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană, reiterez angajamentul nostru de a aborda această problemă cu seriozitate și determinare. Cifrele prezentate sunt o realitate care ne obligă să acționăm ferm și coordonat pentru a reduce numărul de accidente și pentru a proteja viețile cetățenilor noștri. Siguranța rutieră nu este doar o responsabilitate a autorităților, ci și un angajament al fiecărui participant la trafic. În cadrul comisiei unde activez, au fost implementate o serie de măsuri menite să reducă numărul de accidente rutiere și să promoveze un comportament responsabil în rândul șoferilor. De asemenea, constant sunt lansate campanii de informare destinate conștientizării publicului cu privire la pericolele conducerii necorespunzătoare. Un alt pas important – consider eu – este integrarea educației rutiere în programa școlară, încă de la cele mai mici vârste. Este esențial să formăm o generație de participanți la trafic bine informați și responsabili. Aceste campanii sunt desfășurate în școli, universități și comunități, având scopul de a educa tinerii și nu numai privind importanța respectării regulilor de circulație. De asemenea, eu sunt un susținător al implementării unor sisteme inteligente de monitorizare a traficului, inclusiv radare fixe și camere de supraveghere care să detecteze automat abaterile. Aceste tehnologii moderne permit o aplicare mai eficientă a legii și descurajează comportamentele iresponsabile. Totodată, Comisia a propus și a adoptat măsuri legislative stricte, inclusiv creșterea amenzilor pentru încălcarea normelor de circulație, precum și introducerea unor reguli mai dure pentru șoferii recidiviști. De asemenea, am examinat posibilitatea implementării unor norme care să impună verificări periodice mai riguroase ale vehiculelor. Ne-am angajat să colaborăm cu autoritățile locale și toți factorii implicați pentru ca, în paralel, să îmbunătățim infrastructura rutieră. În ciuda acestor măsuri, este esențial ca fiecare dintre noi să-și asume responsabilitatea în calitate de participanți la trafic. Fac apel la toți cetățenii să conducă cu prudență, să evite distragerile și să respecte limitele de viteză. Siguranța noastră depinde de alegerile pe care le facem fiecare zi. Ca încă un apel la responsabilitate: Pe lângă instituții și legi, cu toții trebuie să ne implicăm pentru o Românie mai sigură pe drumurile sale!”, a spus Crușoveanu, pentru TOMIS NEWS.
În 2023, au fost 20.380 de decese în UE, în urma accidentelor rutiere, față de 18.830 în 2020, numărul mai redus fiind atribuit restricțiilor de circulație din perioada pandemiei. Deși numărul deceselor a crescut în 2021 și 2022, nu a revenit la nivelul de dinaintea pandemiei. În medie, au fost 46 de victime ale traficului rutier la un milion de locuitori în UE. În 2023, cea mai ridicată rată a deceselor în urma accidentelor rutiere s-a înregistrat în România și Bulgaria (ambele cu 81 de decese la un milion de locuitori) și Letonia (75), iar cea mai scăzută în Suedia (22), Danemarca (27) și Malta (30).
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google