AVEM CONTRACTUL dintre PSD și transportatorii pentru mitingul de la Iași! Din CULISELE războiului Dragnea vs. Iohannis: Ministerul Transporturilor a BLOCAT Germania pe piața românească

Suntem în campanie și, potrivit legilor nescrise ale contextului, servim circul electoral de rigoare. Concomitent cu Summit-ul de joi al Uniunii Europene de la Sibiu, social-democrații au organizat o contramanifestație la Summit-ul găzduit de președintele Klaus Iohannis, la Iași.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, înainta cifra de 40.000 de participanți, însă au fost în jur de 12-14.000, flancați de mai mulți protestatari care au reușit la rândul lor o atmosferă de impact. După mitingul de la Iași, Dragnea a programat pentru astăzi, la 11:00, un alt miting la Galați, unde, de data aceasta, social-democrații mizează pe participarea a 30.000 de persoane.

Chirica le trimite factura pentru curățenie. Ziua și… factura

Dezmățul politic de la Iași l-a iritat pe primarul municipiului, Mihai Chirica. Fost social-democrat, dar adversar serios al lui Dragnea, Chirica a declarat vineri că firma de salubritate a orașului a adunat foarte mult gunoi din Piața Unirii și, prin urmare, va trimite factura la PSD Iași.

Nu este singura factură importantă din acest context. Pentru ca cei aproape 14.000 de simpatizanți PSD să ajungă la Iași a fost nevoie, evident, de transport. Astfel, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, a confirmat că a contribuit la mobilizarea celor mai multe dintre mașinile cu care au fost duși la Iași participanții la miting. Hagiu a invocat în acest sens rațiuni strict economice, întrucât toată operațiunea a decurs cu contract și contra cost.

„S-a speculat în presă că au fost 100 de autocare. De fapt, au fost circa 700 de vehicule de transport persoane. De ce au luat mașini de la noi? Din cauză că din altă parte nu aveau de unde. Acest transport nu înseamnă că noi facem politică. Nu facem, din cauză că ne-o interzice Legea Patronatelor. Dar vă spun că și mamei lui Ștefan cel Mare îi dădeam mașini, dacă mi le cerea. Oricând, cu o condiție: să fie contra cost și cu contract”, a spus Hagiu.

Important de precizat, Augustin Hagiu a cochetat cu politica, în 2016 fiind desemnat (ulterior schimbat) drept candidat al Partidului România Unită la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei.

Contract, da! Contra cost… mai vedem! Transportatorii se plâng că au fost amenințați

TOMIS NEWS a intrat în posesia contractului care a fost semnat pe 7 mai între transportatori și PSD, din care redăm cele mai relevante aspecte:

Dincolo de garanțiile oferite de Augustin Hagiu, realitatea este că antreprenorii din transporturi nu pot să refuze să onoreze o comandă venită din partea unui partid politic, în cazul de față PSD, pentru că se va confrunta cu controale de la diverse instituții ale statului.

Este ceea ce un transportator din județul Iași a precizat pentru TOMIS NEWS. În momentul de față, în România, știm cu toții că este imposibil ca instituția care vine în control să nu găsească ceva.

„Sumele nu au fost negociate, dar ni s-a transmis prin canale adiacente că, cine nu trimite autocare sau pune sume nesimțite, luni va primi controale!”, ne-a spus transportatorul.

Cu acest prilej aflăm și cifrele exacte: au fost 330 de autocare, pentru aproape 14.000 de persoane, în baza contractului menționat. Draftul de contract a fost trimis, sub directa supraveghere a lui Darius Vâlcov, de pe adresa de e-mail nedelciuc.yahoo.co.uk tuturor transportatorilor din Moldova, cu excepția celui mai mare din Tecuci, județul Galați, întrucât patronatul este al PNL.

Am precizat adresa de e-mail întrucât așa aflăm și cine l-a trimis: Lucian Nedelciuc este un ieșean cunoscut pe scena publică locală, după ce a lucrat mai mulți ani la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, fiind inspector principal în cadrul Serviciului de Administrare Contribuții și Creanțe. Soția sa, Mariana, controla un cabinet medical fictiv, aflat în podul unei case și, deși nu a oferit niciodată serviciile medicale nici măcar unui singur pacient, a reușit să croșeteze o rețea de firme prin care a încasat de la… Casa Județeană de Asigurări de Sănătate aproape un milion de euro, în perioada 2008 – 2013. ANI l-a declarat incompatibil pe Lucian Nedelciuc întrucât facilita aceste plăți către firme controlate de soția sa.

Revenind la tarifele oferite și pe care transportatorii susțin că nu le-au putut negocia, acestea sunt următoarele: Iași – Suceava – 2.500 lei, Piatra-Neamț – 2.500 lei, Bacău – 2.500 lei, Adjud – 2.800 lei, Vaslui – 1.500 lei, Bârlad – 2.000 lei, Tecuci – 0 (zona PNL), iar o situație bizară a fost reprezentată de prezența a 15 autocare de la societatea Panoramic din Gheorgheni, unde tariful a fost cel mai mare: 4.000 lei.

„La sumele astea s-a adăugat TVA. Dar, cum s-a derulat, de fapt? Am completat contractul și trebuia să îl trimitem semnat și ștampilat la Nedelciuc, urmând să îl primim înapoi semnat de către reprezentantul PSD. Nu am mai primit nici un contract înapoi. Cred că nimeni nu a primit. Bineînțeles că și facturile conțin sume mai mici, pentru că suntem conștienți că nu vom mai fi plătiți”, a mai spus transportatorul, pentru TOMIS NEWS.

Dragnea își onorează datoriile. Doi iepuri dintr-un foc: transportatori mulțumiți, Iohannis pocnit! Nemții, Geh Raus!

Din partea transportatorilor înțelegem că aceștia s-au resemnat și că vor pune cruce banilor pe care trebuie să îi primească. Numai că situația nu este chiar așa. PSD-iștii au găsit o soluție de mulțumit pe toată lumea, la pachet cu o lovitură politică.

Ceea ce transportatorii nu știau la momentul ofensivei Vâlcov – Nedelciuc este că imediat după evenimentul de la Iași au intrat în vigoare mai multe prevederi legislative. Evident, acestea au trecut ca și neobservate, însă elesunt de o importanță colosală. Prima dintre ele, publicată vineri în Monitorul Oficial, este Ordinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice pentru modificarea Ordinului nr. 272/2007 privind aprobarea normelor-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane:

Ordinul de modificare, disponibil integral AICI!

Ordinul ANRSC este urmat de Ordinul ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru prelungirea valabilității Programului de transport interjudețean și a licențelor de traseu. Practic, valabilitatea actualului Program de transport a fost prelungit până la 30 iunie 2023, contribuind astfel la blocarea unor interese economice, fiind cireașa de pe tort, prin care Liviu Dragnea nu a ezitat să speculeze magistral.

Pe scurt, unul din motivele pentru îndepărtarea lui Lucian Șova din fruntea Ministerului, care a dus la revenirea lui Cuc, a fost scandalul legat de firma germană FlixBus, cel mai mare operator de transport persoane din Europa, așa cum ne-a precizat un reprezentant al Ministerului Transporturilor. Autocarele FlixBus funcționează în România din 2017, sunt de ultimă generație, Euro 6, iar transportatorii, în mandatul lui Șova, au trimis spre prefecturile din întreaga țară o notificare prin care anunțau că vor întrerupe transportul județean și interjudețean, acuzând că ministrul vrea să distrugă activitatea a mii de firme de transport care au investit sume mari în parcuri auto, pentru interese personale.

„Dacă nu se modifica Ordinul ministrului, intrau nemții peste noi. Cu legea lui Șova, prin care era scoasă vechimea, erau eliminați cei care au muncit ani de zile pe traseele din România. Scoțând vechimea, transportatorii ieșeau la egalitate de puncte pe traseu cu FlixBus, care are prețuri mai mici”, au precizat sursele din minister, pentru TOMIS NEWS.

FlixBus are peste 3.000 de autocare, gata să intre pe piața românească. Societatea s-a înființat în 2013 în Germania (pe fondul nișei de finalizare a plății daunelor din cel de-al Doilea Război Mondial de către Berlin) ca o alternativă la Deutsche Bahn, operatorul feroviar de stat, taxele fiind suportate însă tot de o companie de stat: DBH Germany GmbH. Evident, dacă DBH a cotizat pentru taxele de război, FlixBus a mărit prețul biletelor de călătorie, însă a acționat în instanță și, tot în 2013, transportatorul a câștigat la Curtea Constituţională de la Karlsruhe dreptul de a introduce curse de persoane cu autocare pe teritoriul Germaniei. Profitul a crescut și, concomitent, a venit și dezvoltarea.

„Când au venit în România, cei de la FlixBus și-au găsit oamenii. Șova și Iohannis au „mâncat pe șpaga lor”. Dragnea s-a prins și l-a „măturat” pe Șova. Acum, au aici 3.000 de autocare cu care nu au ce face. Pe de altă parte, în contextul mitingului de la Iași, se poate pune problema astfel: recunoștință reciprocă! Dragnea i-a scăpat pe transportatori de nemții lui Iohannis, iar transportatorii pun umărul la un miting. Și gata, toată lumea e mulțumită!”, ne-au mai spus sursele din minister.

DISTRIBUIE
error0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*