Autoritățile constănțene se mobilizează pentru sezonul estival: Planul de măsuri „Litoral 2021”

Planul de măsuri „Litoral 2021” a fost prezentat astăzi, 23 iunie a.c., în cadrul ultimei ședințe de Colegiu Prefectural, convocată de Silviu-Iulian Coșa, prefectul județului Constanța. Astfel, reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne, abilitate pentru gestionarea situațiilor de risc din timpul sezonului estival, au arătat cu ce efective vor acționa în următoarele luni. Pe perioada verii, litoralul Mării Negre devine principala atracție turistică a țării, atrăgând un număr ridicat de turiști, ceea ce presupune desfășurarea, de către structurile MAI, sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Constanța, a unor activități complexe, în vederea asigurării unui climat optim de siguranță și ordine publică.

Pe fondul preconizării afluxului mare de turiști, IJJ Constanța va asigura, în cadrul patrulelor mixte cu poliția, un număr de 96 de jandarmi. De asemenea, pe toată perioada sezonului, jandarmii constănțeni vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor culturale, sportive, religioase, dar și pentru eventuale acțiuni de control alături de instituții precum DSP Constanța, DSVSA Constanța, ITM Constanța sau ABADL. Pe fondul preconizării afluxului mare de turiști, IJJ Constanța va asigura, în cadrul patrulelor mixte cu poliția, un număr de 96 de jandarmi. De asemenea, pe toată perioada sezonului, jandarmii constănțeni vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor culturale, sportive, religioase, dar și pentru eventuale acțiuni de control alături de instituții precum DSP Constanța, DSVSA Constanța, ITM Constanța sau ABADL.

Pentru punerea în aplicare a planului de măsuri „Litoral 2021”, în acest sezon, Garda de Coastă va participa, zilnic, cu 72 de polițiști de frontieră, concentrați pe misiuni de ordine publică, alături de colegii din alte structuri și misiuni S.A.R. în Marea Neagră, pe Dunăre și în Delta Dunării. De asemenea, vor fi luate măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere a frontierei, după caz, având în vedere valorile mari înregistrate în anii precedenți. Spre exemplu, în PTF Vama Veche, în perioada mai-septembrie 2019, au tranzitat aproape 2 milioane de persoane, în peste 450.000 de vehicule.

Până la finalul sezonului au fost înființate, de ISU „Dobrogea” Constanța, 8 puncte de prim-ajutor, amplasate pe plajele Corbu, Năvodari/Mamaia Nord, Mamaia, Eforie Nord, Costinești, Saturn-Venus, Vama Veche și unul în stațiunea Techirghiol. De asemenea, au fost activate 6 puncte de salvare din mediul acvatic, care vor deservi stațiunile Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, zona de litoral curpinsă între Mangalia și Costinești, lacul Techirghiol și lacul Siutghiol. Totodată, au fost operaționalizate 11 puncte temporare de stingere (10 cu program de lucru permanent – Crucea, Adamclisi – sat Urluia, Băneasa, Ovidiu, Valu lui Traian, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Vama Veche, iar în Valea Dacilor, doar în weekend, de vineri, ora 08:00, până luni, ora 08:00). Totodată, Instituția Prefectului – Județul Constanța a monitorizat încă din luna martie încheierea de către autoritățile locale a contractelor de prestare a serviciilor de salvamar în toate stațiunile de interes. Astfel, conform datelor transmise de către acestea, s-a ajuns la un număr total de 389 de salvamari, cei mai mulți în zona Constanța – Mamaia (87 de salvamari), Mangalia și stațiunile arondate (80 de salvamari) și Eforie (66 de salvamari).

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *