Aurescu (MAE): „Vom monitoriza atent modul în care se desfășoară alegerile din Moldova”

Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, și-a exprimat speranța, în cadrul unei emisiuni de pe TVR, că alegerile de pe 11 iulie, din Republica Moldova se vor desfășura transparent și „cu deplină corectitudine”.

Am luat notă de decizia pe care președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, a luat-o de dizolvare a Parlamentului și de declanșare practic a procesului pentru alegeri anticipate pe 11 iulie. Sperăm din toată inima ca aceste alegeri să fie desfășurate printr-o implicare a guvernului actual de la Chișinău, în așa fel încât să se desfășoare transparent și cu deplină corectitudine„, a declarat, Bogdan Aurescu.

Bogdan Aurescu a mai adăugat că va monitoriza cu toată atenția modul în care se desfășoară aceste alegeri:

Noi vom monitoriza cu toată atenția modul în care se desfășoară aceste alegeri și nu vom ezita să atragem atenția dacă există probleme. În același timp, vreau doar să mai menționez faptul că România susține pe deplin agenda reformatoare a președintelui Maia Sandu„, a subliniat Aurescu.

Ministrul Afacerilor Externe a mai declarat că acțiunile de sprijin pentru Republica Moldova în lupta cu pandemia vor continua și că peste 300 de mii de doze au fost deja donate: „Vom vinde din cota noastră vaccinuri pentru ca cetățenii Republicii Moldova să poată să se vaccineze și să pună capăt pandemiei și dincolo de Prut”, a încheiat Bogdan Aurescu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *