Aurescu (MAE) pleacă în SUA, în… misiune IMPOSIBILĂ: Vrea să-i convingă pe americani să RIDICE vizele pentru români

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu va avea, luni la Washington D.C., consultări politice bilaterale cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, în cadrul vizitei pe care ministrul român de externe o efectuează în Statele Unite ale Americii, luni şi marţi, la invitaţia omologului american. Vizita marchează, totodată, deschiderea oficială a celei de-a şaptea reuniuni a Dialogului Strategic România – SUA pentru implementarea Declaraţiei comune pentru Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii din 2011, arată un comunicat de presă al MAE.

Organizată în contextul simbolic al marcării, în 2021, a unor momente aniversare în relaţia bilaterală – zece ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI şi de la semnarea şi intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, precum şi cinci ani de la operaţionalizarea facilităţii anti-rachetă de la Deveselu, vizita va oferi importante oportunităţi pentru reconfirmarea angajamentului bilateral solid faţă de Parteneriatul Strategic şi pentru întărirea cooperării în promovarea proiectelor de interes comun pe toate dimensiunile Parteneriatului Strategic, mai spune sursa citată. De asemenea, vizita va prefigura marcarea, în 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA.

În acest context, consultările dintre ministrul Bogdan Aurescu şi secretarul de stat Antony Blinken vor viza identificarea modalităţilor concrete de dezvoltare şi aprofundare a cooperării bilaterale în domeniile politic, securitar, militar, energetic, întărirea cooperării economice, inclusiv promovarea proiectelor strategice de interconectare prioritare pentru România – Rail2Sea şi Via Carpathia, precum şi în domeniul energiei nucleare civile. Ministrul Bogdan Aurescu va reitera, totodată, interesul României, ca Partener Strategic al SUA, pentru înregistrarea de progrese concrete în ceea ce priveşte accederea ţării noastre în programul Visa Waiver, ca obiectiv de mare importanţă pentru cetăţenii români. De asemenea, vor fi abordate evoluţiile recente în materie de securitate, cu accent asupra regiunii Mării Negre şi securităţii pe Flancul Estic al NATO, coordonarea în cadrul NATO, inclusiv în ceea ce priveşte negocierea Noului Concept Strategic, precum şi alte teme de interes de pe agenda transatlantică. Totodată, va exista un schimb de opinii privind situaţia relaţiilor cu Rusia, China, precum şi privind agenda regională, inclusiv evoluţiile recente din Republica Moldova. Totodată, vizita va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea ataşamentului comun faţă de promovarea şi consolidarea relaţiei transatlantice şi rezilienţei democratice, inclusiv din postura ţării noastre de Preşedinţie-în-exerciţiu a Comunităţii Democraţiilor, până în septembrie 2022.

Contextul internaţional actual, dominat de crize care se suprapun şi afectează invariabil şi ţara noastră, reconfirmă importanţa întăririi obiectivelor şi pilonilor fundamentali ai politicii externe şi de securitate a României. Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii ocupă un loc central, iar dezvoltarea şi aprofundarea acestuia, prin proiecte strategice de interes comun, trebuie să rămână obiective asumate la cel mai înalt nivel. Acest principiu va ghida şi consultările mele cu Secretarul de stat al SUA Antony Blinken, precum şi cea de-a şaptea reuniune a Dialogului Strategic România – SUA, organizată la împlinirea a zece ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI. Va fi prima reuniune de acest tip cu reprezentanţii Administraţiei Biden şi o oportunitate excelentă pentru discuţii structurate, aplicate şi orientate concret spre viitor”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu înainte de vizită, potrivit sursei menţionate.

Vizita va mai include întrevederi ale şefului diplomaţiei române cu alţi oficiali americani, precum şi cu reprezentanţi ai unor think-tank-uri americane.

Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii, adoptată la 13 septembrie 2011, la Washington D.C., confirmând Parteneriatul excelent, pe termen lung şi în continuă dezvoltare dintre cele două state, a stabilit pilonii actuali ai relaţiei bilaterale: dialog politic, securitate, economie, contacte interumane, ştiinţă şi tehnologie, cercetare, educaţie, cultură. În contextul adoptării Declaraţiei, s-a constituit un Grup de lucru (Task Force) pentru implementarea principiilor convenite în document, ce a luat ulterior forma Dialogului Strategic România-SUA pentru implementarea Declaraţiei comune pentru Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii. Reuniunea de lansare a acestui format a avut loc pe 31 octombrie 2012, ulterior fiind organizate reuniuni în 2013, 2014, 2015, 2016 şi 2018. În prezent, în cadrul acestui format sunt operaţionale şase structuri sectoriale de lucru, pe tematici, cum urmează: politico-militară; evoluţii politice şi economice regionale; economie, inclusiv infrastructură, investiţii şi comerţ; energie şi mediu; cooperare în domeniul statului de drept; relaţii interumane.

Delegaţia României la sesiunea actuală a Dialogului Strategic România-SUA va fi condusă de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, iar la reuniunile sectoriale vor participa reprezentanţi şi experţi din instituţiile româneşti cu atribuţii în domeniu, din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Energiei, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “Aurescu (MAE) pleacă în SUA, în… misiune IMPOSIBILĂ: Vrea să-i convingă pe americani să RIDICE vizele pentru români

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *