AUR solicită un ministru al Sănătății APOLITIC. Simion: „Un membru de partid ar fi atacat din toate direcțiile”

Liderii AUR, Claudiu Tîrziu și George Simion, au avut miercuri după-amiază declarații de presă la Parlament, după ce premierul Florin Cîțu i-a demis pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și secretarul de stat Andreea Moldovan. George Simion a arătat că partidul AUR va vota un viitor ministru al Sănătății care nu este membru de partid, întrucât ar fi atacat din toate direcțiile. De asemenea, Simion a mai precizat că se dorește și demiterea secretarului de stat Raed Arafat, împotriva căruia au depus deja plângere penală:

„De două luni și jumătate, AUR protestează în stradă, în Parlament, legal, folosind toate pârghiile. Ieri, am fost la protest la Ministerul Sănătății, azi-dimineață am depus o plângere penală față de situația de la spitalul Foișor și iată că eforturile și demersurile comune a sute de mii de români au dat roade: ministrul Voiculescu este înlăturat la fel ca și sinistra doamnă Moldovan care nu avea ce să caute acolo. Partidul AUR anunță că este dispus să voteze un alt ministru al Sănătății, care să vină din afara arcului guvernamental, AUR este dispus un ministru specialist din zona sănătății. La fel, AUR este partidul dispus să voteze un guvern în eventualitatea în care cele cinci forțe din coaliția de guvernare nu se hotărăsc cum merg mai departe. Solicităm premierului să renunțe la separarea covid de spitale non-covid și să revină la funcționarea normală a spitalelor, cerem folosirea spitalelor modulare în care s-au dat bani mulți de la buget și cerem renunțarea la măsurile aberante introduse de doamna Moldovan. Florin Cîțu, astăzi, trebuie să renunțe la închiderea magazinelor la 18:00. Demersurile noastre vor continua. Am avut o victorie importantă, dar una târzie: cerem acest lucru de două luni și jumătate. Plângerea noastră penală îl vizează și pe Raed Arafat. Restricțiile contestate la Curtea de Apel trebuie să fie retrase de Guvern. Ne alăturăm contestației de la CCR, pe 20 mai se va judeca starea de alertă la inițiativa doamnei avocat Silvia Uscov. AUR va achiesa la contestarea stării de alertă”, a spus George Simion.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *