AUR a descins la… MAI! Simion: „Bode să ne spună cum au fost penalizați miniștrii care NU au purtat mască!”

O delegație a partidului AUR, condusă de liderii formațiunii George Simion și Claudiu Târziu, s-a dus miercuri la Ministerul de Interne pentru o întâlnire de urgență cu Lucian Bode, căruia îi cer să fie penalizați miniștrii surprinși fără mască în spațiul public – precum Raluca Turcan sau Vlad Voiculescu – și să dea socoteală prefecților din București, Brăila și Suceava.

Cer ministrului de Interne să ne spună cum au fost penalizați miniștrii care nu respectă restricțiile – Vlad Voiculescu, Raluca Turcan și Eduard Novak. Toți nu au purtat mască. Această guvernare este un sat fără câini în care nu știe dreapta ce face stânga. Ei nu respectă măsurile, dar cer românilor să le respecte. (…) Ne luptăm până la capăt ca legea să fie la fel pentru toți: și pentru jandarmi, și pentru protestatari, și pentru miniștri, și pentru românii simpli”, a declarat deputatul AUR George Simion în fața MAI.

Deputatul a mai spus că ministrul de Interne trebuie să dea socoteală pentru comportamentul prefecților din București, Brăila și Suceava.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a participat la un eveniment de plantare de copaci în zona montană din Tălmaciu, județul Sibiu, unde a fost fotografiată fără mască. După eveniment, un participant a aflat că are COVID-19. Raluca Turcan este președintele organizației PNL Sibiu, iar în weekend a participat la un eveniment la Tălmaciu, alături de mai mulți liberali din județ, unde a fost fotografiată fără mască de protecție. Ministrul Raluca Turcan a declarat, miercuri seara, pentru MEDIAFAX, că participarea la evenimentul de la Tălmaciu a avut loc cu condiția prezentării unui test antigen.

Parlamentarii AUR au mers la Ministerul Muncii, să îi ducă acesteia măști. Între timp, vicepremierul Raluca Turcan susține că a cerut să fie amendată, după ce a omis să poarte mască în spațiul public. Turcan își cere scuze și arată că a fost doar o scăpare, asta pentru că în general respectă regulile.

Am solicitat să fiu amendată. Consider că este corect, chiar dacă au fost doar câteva momente și în tot restul timpului, am respectat regulile. A fost o neatenție , pentru care îmi pare rău, nicidecum nu a fost o sfidare sau nepăsare. Înțeleg criticile și mi le asum, dar trebuie să explic și manipulările care au apărut mai ales în mediul on-line: într-un mod tipic lor, cei de la PSD au suprapus imagini de la acțiunea de împădurire cu fotografii mai vechi, cum este fotografia în care apar la masă alături de echipa mea din Sibiu, asta arată și direcția vădit manipulatoare a acestei situații. Este important să respectăm toți regulile, este important să rămânem prudenți și să ne protejăm sănătatea noastră și pe a celor din jurul nostru. Înțeleg că oamenii au obosit cu toții, dar trebuie să rămânem prudenți și să accelerăm vaccinarea. Putem fi mai bine în scurt timp.”, scrie Raluca Turcan.

De ce impun populației ceea ce ei nu pot menține. Sunt niște restricții aberante, de asta se revoltă românii. Sunt niște restricții aberante, de asta am venit la Ministerul Muncii să îi aducem măști doamnei Ralurca Turcan”, a declarat George Simion în fața Ministerului Muncii.

Bode REFUZĂ să atace AUR: Parlamentarii pot participa la proteste

Ministrul de Interne, Lucian Bode, spune că parlamentarii au liber la proteste și că e normal ca aceștia să aibă nemulțumiri și să poată să le exprime în stradă, la fel ca orice alt cetățean, cu condiția să nu se folosească ilegal de funcțiile lor.

Parlamentarii au tot dreptul să participe la astfel de proteste, sunt cetățeni egali în fața legii și nu văd nimic rău în faptul că unii aleg să protesteze. Eram parlamentar când în 2018 și eu am participat la protestele din București, fără să anunț presa și să chem pe nimeni, pentru a-mi exprima nemulțumirea“, a declarat Bode.

Ministrul Bode a reacționat cu privire protestele din România spunând că doar o minoritate a provocat aceste manifestații, iar forțele de ordine au reacționat cu calm, cu profesionalism și cu fermitate.  Bode le-a mulțumit jandarmilor și polițiștilor care au fost în dispozitiv în aceste zile și au acționat cu profesionalism.

Au instigat în permanență, au provocat forțele de ordine, au provocat statul. Cu toate acestea, forțele de ordine au reacționat așa cum trebuie să acționeze, cu calm, cu profesionalism, dar în același timp cu fermitate atunci când s-a constatat încălcarea legii. Să nu uităm că forțele de ordine sunt în linia întâi de mai bine de un an de zile în lupta cu această pandemie. Cu toate acestea, au ales protecția celor care au ales să protesteze în aceste zile. Le mulțumesc tuturor jandarmilor, polițiștilor, polițiștilor locali care au fost în dispozitiv în aceste zile și au acționat cu profesionalism”, a spus Lucian Bode.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *