Au început să vină coșurile de gunoi ale lui Chițac de 3.000 lei/bucata

„Istoria a demonstrat că alegerea mobilierului stradal în Constanța trebuie să fie făcută cu mare atenție din mai multe motive. Volumul mic al coșurilor de gunoi existente, faptul că metalul ruginea în scurt timp din cauza mediului salin și mai ales faptul că zi de zi erau vandalizate zeci de recipiente stradale pentru gunoi a determinat Primăria Constanța să achiziționeze un alt model de coș pentru oraș”, transmite miercuri municipalitatea. Astfel, de curând, Primăria a cumpărat și a început să monteze, în special în zonele de promenadă, zone pietonale, intens circulate, coșuri de gunoi de mari dimensiuni (110 litri), care vor înlocui recipientele existente de 38, 60 sau maximum 70 de litri de pe străzile Constanței.

cosuri 2

Spre deosebire de acestea din urmă, noile coșuri de gunoi sunt acoperite pentru a reduce la zero riscul de împrăștiere și sunt construite din materiale rezistente la radiațiile UV, la mediul coroziv de la malul Mării Negre și, mai ales, „la comportamentul agresiv al unor cetățeni certați cu bunul simț”. Ținând cont de toate acestea, putem spune că noul model răspunde cel mai bine cerințelor din municipiul Constanța, iar raportul calitate/preț este cel mai avantajos.

Facem din nou apel la constănțeni să le folosească și să nu mai arunce gunoiul la întâmplare, să păstreze curățenia și să nu mai lase urme pe unde trec. Doar împreună putem avea un oraș curat și frumos, prin care să ne plimbăm cu plăcere”, au precizat reprezentanții municipalității.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *