Au început răfuielile între liberali. PNL Constanța, plasată în „tabăra Cîțu”. Huțucă: „NU este adevărat!”

Ludovic Orban și Florin Cîțu sunt deja în campanie electorală internă și, în contextul competiției dintre cei doi, au început să apară și informații pe surse, cum ar fi faptul că PNL Constanța – alături de alte două organizații județene – s-ar fi sucit, nu o să-l susțină pe Orban, ci pe Cîțu.

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a transmis faptul că informațiile nu sunt reale și că prioritară la malul mării este Conferința județeană.

„În mass-media centrală au apărut informații conform cărora filiala PNL Constanța ar fi decis deja pe cine va susține la Congresul Partidului Național Liberal ce va avea loc în 25 septembrie. Informația nu este adevărată. Ca cetățean am crezut mereu în democrație. Am urmat acest crez și după ce am intrat în politică, și mai ales după ce am preluat conducerea filialei PNL Constanța. Cred că toate deciziile importante trebuie să fie luate în urma votului membrilor și ai reprezentanților săi aleși democratic, așa cum scrie și în Statutul nostru. De aceea, în această perioadă, prioritatea numărul 1 este organizarea alegerilor interne și a Conferinței Județene. Împreună vom lua apoi cea mai bună decizie pentru Constanța, pentru Partidul Național Liberal și pentru România”, a transmis deputatul Huțucă.

La Constanța știm foarte clar că primarul Vergil Chițac îl susține pe Cîțu, organizația județeană va lua decizia la finalul lunii august. Tot luni, organizația PNL Bacău a anunțat official că îl susține pe Orban.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *