Premierul Nicolae Ciucă se pregătește să îi predea frâiele liderului PSD, Marcel Ciolacu, cel care va deveni noul premier, conform protocolului alianței de guvernământ. Surse politice din coaliția de guvernare au explicat că de la București se urmărește foarte atent situația din Ucraina. Este așteptată o nouă fază a războiului, care va fi mai dură decât până acum. În aceste condiții, în cadrul coaliției de guvernare se discută o amânare a rotativei guvernamentale pentru această toamnă și nu în luna mai, așa cum prevede protocolul.
Dat fiind contextul războiului din Ucraina, Nicolae Ciucă ar putea să rămână în Guvern. El ar urma să devină vicepremier și ministru al Apărării. Până la agravarea situației din Ucraina, surse politice spuneau că Nicolae Ciucă va prelua funcția de președinte al Senatului. În prezent, această funcție este vacantă și este asigurată interimar de către senatorul PNL, Alina Gorghiu.
Surse politice din coaliția de guvernare au explicat că de la București se urmărește foarte atent situația din Ucraina. Este așteptată o nouă fază a războiului, care va fi mai dură decât până acum. În aceste condiții, în cadrul coaliției de guvernare se discută o amânare a rotativei guvernamentale pentru această toamnă și nu în luna mai, așa cum prevede protocolul. O astfel de decizie ar putea fi luată pentru a evita nebunia inerentă din cadrul Guvernului, în timpul schimbării de putere.
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au admis public că termenul prevăzut în protocolul de guvernare este unul orientativ și totul s-ar putea schimba, în funcție de cerințele de moment.
PSD: „Nu am discutat despre amânarea rotaţiei premierilor până în toamnă”
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat că în şedinţa de luni a conducerii social-democraţilor nu s-a discutat despre amânarea rotativei premierilor până în toamnă, în cazul în care situaţia din Ucraina intră într-o fază mai dură decât cea de până acum. Oprea a fost întrebat într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD dacă rotaţia premierilor ar putea fi amânată până la toamnă în cazul în care războiul din Ucraina va intra într-o fază mai dură decât cea de până acum.
„Nu am avut o astfel de discuţie astăzi. Din contră, aş putea să spun. Toată concentrarea noastră, a miniştrilor PSD, va fi pe rezolvarea acestor probleme ale cetăţenilor României, în perioada imediat următoare, nicidecum despre ceea ce se va întâmpla în mai, conform protocolului. Nu am avut o astfel de discuţie. Cred că a rezolva problema creşterii preţurilor la alimente, a încerca să venim cu o măsură consolidată, aşa cum am reuşit la energie, este unul dintre lucrurile pe care putem să le facem acum pentru toţi cetăţenii României”, a spus Oprea după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google