Spread the love

Primăria Municipiului Constanța a început lucrările la Parcul „Dragoslavele” din cartierul Faleză Nord. Potrivit unui anunț de marți al municipalității, parcul va fi reconfigurat astfel încât să răspundă atât nevoilor copiilor, cât și tinerilor și adulților care locuiesc în zonă.

Lucrările prevăd modernizarea infrastructurii și reabilitarea aleilor ce vor fi amenajate cu pavele care vor spori confortul locuitorilor. Imediat ce vor fi terminate aceste lucrări se va trece la montarea echipamentelor de joacă, distribuite pe 3 zone. Parcul va fi dotat, de asemenea, cu o zonă de fitness și cu două miniterenuri de sport: unul de fotbal și unul de baschet pentru ca cei mici și nu numai să-și poată exersa abilitățile sportive cât mai aproape de casă. Atât pe suprafața spațiilor de joacă, cât și pe cea a zonei de fitnes sau a terenurilor de sport vor fi turnate covoare de cauciuc reciclat, diferite în funcție de specificul fiecărui spațiu.

Potrivit municipalității, parcul va fi dotat cu mobilier urban pentru cei care se opresc să se odihnească. Vor fi amplasate bănci, coșuri de gunoi și o cișmea. Pentru că este vorba totuși de un parc, spațiul verde nu a fost ignorat. Astfel specialiștii în domeniu vor realiza și o reabilitare peisagistică. Vor fi plantate flori, arbuști ornamentali și gazon.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *