Spread the love

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a înființat noi parcări publice cu plată și a modificat programul de taxare în parcările cu tarif orar din municipiul Constanta. Mai precis, parcările cu program de taxare luni-vineri, 08:00- 17:00, vor fi Parcare Zona Capitol -Intersecție Bd.Tomis/Bd.Mamaia; Parcare Parc Tomis II – Str. Mircea Cel Batran; Parcare Tomis III – Zona magazin Mega Image; Parcare Tomis III – Zona magazin Alfa Beta. În schimb, parcările cu program taxare luni – duminica 00:00 – 24 :00 vor fi următoarele: Parcare Zona Gara CFR- Șoseaua Mangaliei; Parcare Zona Portul Turistic Tomis – Str. Lebedei; Parcare Poarta 1.

CITEȘTE ȘI:

Astfel de modificări vor mai avea loc în perioada următoare în Constanța, spun cei de la Primărie. Tot mai multe parcări din oraș vor fi cu program de taxare luni – vineri, 08:00- 17:00 (zona Brotăcei–Str.Suceava, Piața Griviței – Str. Griviței, Str. Ștefan Mihăileanu, zona Trocadero sau Casa de Cultură), în timp ce altele vor fi cu program de taxare luni – duminică, 08:00-22.00  (Bd. Tomis, Poșta Mare, Sala Sporturilor sau Bd. Ferdinand – Grand).

Taxarea prin SMS se face la numărul 7475 . În funcție de zona în care se face parcarea și de intervalul dorit, conținutul SMS-ului va fi diferit. Plata poate fi efectuată și prin aplicația Constanța Parking. Constanța Parking este o metodă simplă și eficientă pentru plata rapidă și ușoară a parcării. Aplicația este disponibilă și poate fi descărcată gratuit din Google Play si AppStore. Odată descărcată, vă va arata pe telefonul mobil o hartă cu cele trei zone incluse în parcarea prin SMS: Blue Area, pentru orașul Constanța, Green Area pentru stațiunea Mamaia și Red Area pentru Mamaia Nord.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *