Spread the love

De săptămâna viitoare, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, modifică programul de taxare în parcările cu tarif orar din municipiul Constanța. Astfel, la următoarele parcări programul de taxare va fi de luni până vineri, între 08:00 – 17:00:

Parcare Colegiul Național „Mircea Cel Bătrân” –aleea spre teatru

Parcare strada Mircea Cel Batran – tronsonul cuprins între strada Ștefan cel Mare și bulevardul Mamaia

Parcare strada Ștefan Mihăileanu

Parcare Piața Griviței – strada Griviței

Parcare strada Jupiter

Parcare strada Constantin Brătescu

Parcare  strada Ștefan Cel Mare – Policlinica cu Plată

Parcare Piața Gorbaciov – strada Eliberării

Parcare Piața Tomis III – incinta piață

Parcare Poșta Tomis III – strada Soveja

Parcare Policlinica II – I.C.I.L.- bulevardul I.C. Bratianu

Parcare strada Suceava – Brotăcei

Parcare Biserica „Adormirea Maicii Domnului”- StradaGriviței/StradaGeneral Manu

Parcare strada Decebal – tronsonul cuprins între bulevardul Tomis și strada A.Pușkin

Parcare Capitol – intersecția bulevardelor Tomis și Mamaia

Parcare Tomis III –Zona  Magazin Alfa-Beta

Parcare Tomis III – Zona  Magazin Mega Image

Parcare Tomis II – Zona Parc – strada Mircea Cel Batrân

Parcare zona Trocadero – intersecție bulevardul Alexandru Lăpușneanu cu  strada Secerișului

Parcare zona Casa de Cultură – intersecție bulevardul Alexandru Lăpușneanu strada I.L Caragiale

De asemenea, următoarele parcări vor avea programul de taxare de luni până duminică, între 08:00 – 22:00:

Parcare strada Termele Romane                                                                             

Parcare strada Traian – Curtea de Apel

Parcare strada Traian – Judecătorie – Tribunal – Cercul Militar

Parcare bulevardul Tomis

Parcare Poșta Mare – bulevardul Tomis

Parcare Sala Sporturilor–strada Sarmisegetuza

Parcare strada Ștefan Cel Mare – Irish Pub

Parcare strada Ștefan Cel Mare – Beta Cafe

Parcare strada Ștefan Cel Mare – CEC Bank

Parcare bulevardul Ferdinand – Grand

Totodată, aceste parcări vor avea programul de taxare de luni până duminică, între 00:00 – 24:00:

Parcare Portul Turistic Tomis – Strada Lebedei

Parcare Poarta 1

Parcare Gara CFR – Șoseaua Mangaliei

Taxarea prin SMS se va face la numărul 7475 . În funcție de zona în care se face parcarea și de intervalul dorit, conținutul SMS-ului va fi diferit. Plata poate fi efectuată și prin aplicația Constanța Parking.

„Constanța Parking este o metodă simplă și eficientă pentru plata rapidă și ușoară a parcării. Aplicația este disponibilă și poate fi descărcată gratuit din Google Play si AppStore. Odată descărcată, vă va arata pe telefonul mobil o hartă cu cele trei zone incluse în parcarea prin SMS: Blue Area, pentru orașul Constanța, Green Area pentru stațiunea Mamaia și Red Area pentru Mamaia Nord. Prin intermediul aplicației, se poate achita și cu ajutorul cardului bancar, iar cu 5 minute înainte de expirarea timpului, utilizatorii care și-au făcut cont sunt avertizați printr-un mesaj”, au precizat reprezentanții municipalității.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *