Spread the love

În perioada 30 iunie – 2 iulie, 2020, se desfășoară, la Constanța, un ciclu de ateliere de lucru on-line pentru a se identifica oportunități de colaborare și eventuale proiecte pentru noi metode și forme de educație. Evenimentul se derulează în baza acordului semnat la data de 15 ianuarie 2020, între Secretariatul Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră (SNR RUMN) și Inspectoratul Școlar Județean Constanța (ISJ Constanța). Astfel, pentru prima etapă, au fost definite trei domenii prioritare, respectiv: domeniul științelor exacte – STEAM, domeniul „creșterea albastră” și domeniul coeziunii sociale. Atelierul de lucru referitor la domeniul STEAM s-a desfășurat la data de 30 iunie, 2020, iar cel referitor la domeniul „creșterea albastră” s-a desfășurat la data de 1 iulie, 2020. Pentru 2 iulie, 2020, este programată desfășurarea Atelierului de lucru pentru domeniul coeziunii sociale. Înregistrările video ale lucrărilor pot fi accesate AICI!

Pe parcursul dezbaterilor au fost propuse o serie de activități, cum ar fi:

  • Inițierea unei colaborări în domeniul roboticii, care să faciliteze legătura dintre universități și instituțiile de învățământ preuniversitar pentru activități de instruire, consultanță, asistență și suport pentru școli și licee, care promovează activitățile în domeniul roboticii ;
  • Organizarea unui centru de promovare a științei pentru tinerii interesați în explorarea fizicii sau chimiei prin activități practice, experimente și lucrări în echipă care să fie accesibil tuturor tinerilor din județul Constanța ;
  • Organizarea de activități de implicare a tinerilor în realizarea de proiecte care să se concretizeze în rezolvarea unor probleme din societate ;
  • Dezvoltarea de activități de promovare a cunoștințelor de matematică prin exemple și jocuri sau realizări practice efective, permițând o completare a dimensiunii teoretice cu aspecte intuitive și practice ;
  • Organizarea unei platforme on-line pentru materiale – suport de curs, cuprinzând filme și înregistrări din zona costieră, maritimă șamd. ;
  • Organizarea de evenimente în format de festival sau expoziție de realizări științifice pentru copii ;
  • Caravane mobile cu o serie de aplicații pentru copiii din mediul rural sau din zonele greu accesibile ;
  • Jocuri și activități de creație artistică pe tematică științifică sau de protejare a mediului marin.

Potrivit Secretariatului Național Român al Universităților de la Marea Neagră, proiectele identificate vor fi analizate împreună cu experții din cadrul ISJ Constanța și va fi stabilit planul de acțiune pentru perioada vacanței și pentru perioada la care va fi reluat procesul didactic.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *