Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, scrie AGERPRES.
Un procuror al Parchetului general a cerut menţinerea în custodie a acuzatului Juraj Cintula, având în vedere ‘posibilitatea unei evadări şi riscul ca acesta să-şi continue activitatea criminală’, a precizat purtătoarea de cuvânt a tribunalului penal special din Pezinok, la nord-est de Bratislava.
Judecătorul care a prezidat şedinţa a aprobat solicitarea.
Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, este acuzat de tentativă de asasinat cu circumstanţe agravante. El l-a împuşcat şi rănit grav miercuri, în oraşul Handlova (regiunea Trencin), pe prim-ministrul Robert Fico. Acesta este în prezent spitalizat la Banska Bystrica şi se află în stare stabilă, dar gravă.
Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, este în continuare în stare gravă după ce a fost împușcat, dar perspectivele sale se îmbunătățesc, au declarat oficialii slovaci, sâmbătă, potrivit Politico.
Premierul slovac a trecut vineri printr-o a doua intervenție chirurgicală, a precizat ministrul sănătății. Zuzana Dolinkova spune că Robert Fico are un „prognostic pozitiv”.
Robert Fico a fost împușcat cu patru gloanțe, miercuri, de la mică distanță, de un bărbat care a acționat ca „lup singuratic”. Atacul politic brutal a paralizat Slovacia și a șocat lumea occidentală.
Reprezentanții Spitalului Roosevelta au confirmat că starea lui Robert Fico este „stabilă, dar rămâne gravă”. Era conștient și „nu au apărut complicații neașteptate” în timpul nopții, spun cei de la unitatea sanitară.
Ministrul slovac al apărării, Robert Kalinak, a anunțat că a discutat cu Robert Fico și au pus la punct detaliile astfel încât guvernul să continue să funcționeze pe perioada de convalescență a premierului. Fico suferă de dureri extreme și încă există un „risc mare” de complicații ulterioare, a menționat Kalinak, citat de Reuters.
Tot sâmbătă, bărbatul acuzat că a încercat să îl ucidă pe premierul Slovaciei a fost adus în fața instanței pentru prima oară. Judecătorul a stabilit că Juraj C., după cum l-au identificat procurorii pe individ, trebuie să rămână în arest preventiv în așteptarea procesului, conform presei locale.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google