Asztalos Csaba (CNCD): „NU avem instrumentul legal adoptat de Parlament pentru a putea reglementa utilizarea certificatului verde”
Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat luni seara că restricțiile în contextul pandemiei trebuiau impuse prin lege, nu prin Hotărâre de Guvern. Chiar și așa, în țările europene în care a fost impus certificatul verde COVID, această măsură nu a fost considerată discriminatorie. Șeful CNCD a spus că România nu are până acum „instrumentul legal adoptat de Parlament pentru a putea reglementa clar, precis și accesibil pentru cetățeni modalitatea de utilizare a certificatului verde”, iar Parlamentul ar trebui să vină mai repede cu o astfel de lege.
Asztalos Csaba mai afirmat că e important și cum se aplică legea. Acum, în multe locuri, oricine poate intra cu certificatul COVID al altuia. „Aceste legi trebuiau adoptate încă din iulie – august, chiar și condiționările impuse prin Hotărârea de Guvern azi, adică utilizarea certificatului verde (în mall-uri și hoteluri). Ridică o problemă de legalitate pentru că orice limitare a drepturilor și libertăților fundamentale, potrivit art. 53, alin. 1 din Constituție, se pot face ”numai prin lege”, or Hotărârile de Guvern sunt acte administrative. Pe fond, însă, precizez că în toate statele UE în care s-au impus astfel de condiționări de acces în locuri publice, la servicii, în HORECA sau de altă natură, aceste certificate au fost considerate constituționale și nu au fost considerate aceste măsuri ca fiind discriminatorii. E decizia Consiliului Constituțional din Franța, Ungaria. Italia, vineri, a dat o decizie prin care a arătat că obliagativitatea vaccinării în sistemul de sănătate nu e neconstituțională, nu încalcă dreptul la demnitate umană și nu e o discriminare”, a declarat Asztalos Csaba la postul B1 TV.
Acesta a precizat apoi că experții trebuie să spună clar aria celor care ar trebui să fie obligați să aibă certificat verde în raporturile de muncă. Președintele CNCD a subliniat apoi că datele științifice, oficiale, arată clar că există o diferențiere din perspectiva efectelor infectării cu COVID asupra celor vaccinați/trecuți prin boală în raport cu cei nevaccinați. Asta se vede în numărul de cazuri grave și de decese.
Asztalos Csaba mai spus că acum există în Parlament un proiect de lege privind obligativitatea prezentării certificatului verde pentru angajații din sănătate, fie el sistem public sau privat, iar partidele ar trebui să se pună de acord și să-l adopte într-o săptămână.
„Consorțiul universităților din România solicită asigurarea cadrului legal pentru utilizarea certificatului în universități, ceea ce înseamnă că noi nu avem instumentul legal adoptat de Parlament pentru a putea reglementa clar, precis și accesibil pentru cetățeni modalitatea de utilizare a certificatului verde. Nu e impotriva nimănui nicio măsură de acest gen, din contră, e pentru protecția vieții tuturor, mai ales a celor care nu au imunitatea dată de vaccinuri. Important e cine controlează și cum se aplică legea. Din ce văd eu în București oricine poate intra aproape oriunde cu certificatul altuia, fără să existe efectiv un control clar”, a mai declarat Asztalos Csaba.
PE ACELAȘI SUBIECT: