Spread the love

Asociația Pro Consumatori solicită ministrului comunicațiilor să retragă de pe agenda legislativă a Guvernului României proiectul de OUG referitor la amplasarea de antene 5G fără autorizații de construire!

APC solicită Președintelui Camerei Deputaților să ceară explicații Guvernului României în legătură cu intenția acestuia de a încălca Constituția României prin subrogarea dreptului de legiferare specific Parlamentului României!

APC solicită ministrului justiției să nu acorde aviz favorabil acestui proiect de OUG!

CITEȘTE ȘI:

Asociația Pro Consumatori, organizație de utilitate publică, membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a organizat duminică 20 octombrie 2019, în intervalul orar 16.30 – 19.30, un marș de conștientizare a opiniei publice cu privire la pericolele generate de implementarea tehnologiei 5G „Stop 5G – viața și proprietatea noastră sunt mai importante decât tehnologia voastră!”

Acţiunile întreprinse de APC în legătură cu pericolele cauzate de câmpurile electromagnetice au început încă din anul 2006 când organizaţia a lansat Campania naţională de informare cu privire la impactul tehnologiilor bazate pe unde radio asupra sănătăţii consumatorilor. Un rezultat notabil al acestei campanii l-a constituit demolarea unui releu GSM de 65,7 metri, proprietatea operatorului de telefonie mobilă SC Orange Romania SA. Demolarea acestui releu s-a dispus printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Ploieşti, urmare a depistării unor nereguli privind obţinerea autorizaţiei de construire. Procesul a început în decembrie 2006, iar demolarea releului s-a finalizat în octombrie 2008.

Acțiunea din data de 20 octombrie face parte din Campania Națională de Informare și Educare „Stop 5G”. Prin intermediul acestei campanii se propune atragerea atenției autorităților statului român asupra pericolelor generate de aplicarea tehnologiei 5G în România pentru mediu, oameni și orice altă formă de viață.

În prezent se promovează puternic implementarea noilor rețele de telecomunicații 5G, care vor opera cu frecvențe din domeniul microundelor de până la 300 GHz. Promovarea aceasta mizează doar pe criterii tehnice de viteze foarte mari de transmitere și de descărcare a datelor de către utilizatori, de exemplu pentru holograme, și respectiv pe criterii economice privind generarea rapidă a profiturilor de zeci de miliarde de Euro sau dolari pentru operatorii de rețele mobile și agențiile guvernamentale care reglementează licențele. La modă este realitatea virtuală și internetul lucrurilor, așa-zisul Internet of things. Omul va fi înglobat ca orice alt lucru generator de profit în această rețea, pierzându-și individualitatea ca ființă umană liberă.

Nivelul de radiaţii diferă de la un tip de telefon la altul şi de la o zonă mai aglomerată la alta mai liberă. Telefonul îşi adaptează amplificarea pentru păstrarea conexiunii, când trece de la o celulă la alta. Reţelele 4G emit nişte lobi extinşi pe orizontală în toate direcţiile, reţelele 5G vor emite mai multe fascicule, care se vor orienta şi focaliza imediat pe receptor. În plus, modularea semnalului va fi mult mai densă la 5G.

Operatorii îşi fac reclamă pe baza vitezei de transfer a datelor şi timpul minim de răspuns (latența).

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM: http://www.ancom.org.ro/ ) însăşi le face reclamă operatorilor: http://www.ancom.org.ro/strategia-5g-pentru-romania-in-consultare-publica_6042 :

  • 3G (banda de frecvenţe 900 MHz, 2100 MHz): 15 Mbps download; 4.6 Mbps upload;
  • 4G (banda 2100 MHz FDD): 75 Mbps download; 21 Mbps upload;
  • 4G (banda 2600 MHz TDD): 100 Mbps download; 10 Mbps upload. Antene amplasate la distanţe mai mari în afara zonelor aglomerate (km).
  • 5G (pentru 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400-3800 MHz se fac teste fără licitaţie, care arată că vitezele reale sunt mult mai mici decât cele teoretice, comparabile cu cele 4G: http://www.ancom.org.ro/au-fost-stabilite-conditiile-si-procedura-pentru-licitatia-5g-_6116, iar pentru banda 26 GHz alocată României teoretic ar fi 10-20 Gbps download şi se vor introduce conform http://www.ancom.org.ro/uploads/links_files/Strategia_5G_pentru_Romania.pdf. Dar întregul document “Strategia 5G pentru România” e literatură SF frumos colorată. Vorbeşte de implementarea 5G de-a lungul căilor ferate şi autostrăzilor de mare viteză, pe care România nu le are. Distanţa între antenele 5G este mai mică decât la 4G, pentru că la frecvenţe de lucru mai mari radiaţiile nu mai pătrund aşa uşor în zonele aglomerate, în clădiri, prin vegetaţie (Shorter range, more interference and indoor penetration). Distanţa între antene va fi 250-300 m pentru 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400-3800 MHz, de aceea asistăm şi la o toaletare agresivă în marile oraşe. Arborii uscaţi vor fi înlocuiţi cu arbori falşi în care se vor camufla antene. Pe stâlpii de iluminare publică vor fi antene. Vor aparea focalizări necontrolate, fapt recunoscut într-un studiu european http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/IDAN/2019/631060/IPOL_IDA(2019)631060_EN.pdf şi chiar în “Strategia 5G pentru România” elaborată de ANCOM, atunci când se menţionează “hot spots” în zonele aglomerate din “smart cities” sau stadioane, dar aspectul e neglijat sau tratat superficial (vezi pag. 12 din studiul european): “While the International Commission on Non-Ionizing Radiation Protection (ICNIRP) issues guidelines for limiting exposure to electric, magnetic and electromagnetic fields (EMF), and EU member states are subject to Council Recommendation 1999/519/EC which follows ICNIRP guidelines, the problem is that currently it is not possible to accurately simulate or measure 5G emissions in the real world.” 
  • De fapt, cu 4G avem conexiuni video, iar cu 5G vor implementarea Internet of Things (IoT), autovehicule fără şofer şi altele de tipul “critical machine type communication (cMTC), for monitoring and control in real time”.  

„Ordonanța de urgență este un act normativ care poate fi emis de Guvern numai într-o situație extraordinară, respectiv acea stare de fapt care pune în pericol interesul public (a se vedea Decizia nr. 1008 din 7 iulie 2009 a Curții Constituționale a României). Din nota de fundamentare a acestui OUG nu reies împrejurările care conferă urgența acestui act normativ! Ordonanța de urgență nu poate fi motivată pe criterii precum: nevoia armonizării legislației naționale cu cea comunitară, oportunitatea reglementării, utilitatea reglementării, așa cum s-a procedat în nota de fundamentare a acestui proiect de OUG. România nu trebuie să mai fie țara bunului plac, în care legea se face și se aplică discreționar, după cum consideră unii sau alții, în funcție de interesul lor și al grupului din care fac parte! Românii trebuie să-și recapete demnitatea și statul de drept! Încălcarea Constituției României este primul pas făcut către dictatură de cei care urmăresc anumite interese de grup! Dacă vă doriți o Românie liberă și prosperă pentru voi și copiii voștri, vă invit să susțineți acțiunile Asociației Pro Consumatori, singura organizație de utilitate publică în domeniul protecției consumatorilor, care întotdeauna a pus punctul pe „I” în domeniul protecției drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor”, a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte Asociația Pro Consumatori.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *