Spread the love

Asociaţia Pro Consumatori solicită demisia preşedintelui ANPC, Eduardt Cozminschi, întrucât 77% din măştile prevăzute cu filtru de particule găsite neconforme au fost fabricate în China, iar 15% dintre măştile prevăzute cu filtru de particule găsite neconforme nu se cunoaşte ţara de origine!

Asociaţia Pro Consumatori a asistat în data de 1 iunie 2020 la o acţiune de dezinformare a consumatorilor români realizată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) prin preşedintele acesteia, domnul Eduardt Cozminschi. Preşedintele ANPC a acordat un interviu unui post de televiziune referitor la identificarea a 32 de măşti de protecţie neconforme pe teritoriul României.

„În situaţia în care preşedintele ANPC, domnul Eduardt Cozminschi nu-şi prezintă demisia de onoare pentru afirmaţiile nefondate cu privire la acţiunile de control realizate de această instituţie pentru identificarea celor „32 de tipuri de măşti neconforme” care au fost notificate pe platforma Comisiei Europene Safety Gate (fost RAPEX) de către alte state membre ale Uniunii Europene, solicităm Primului Ministru al României, domnul Ludovic Orban, să-l demită pe actualul preşedinte al ANPC”, au precizat reprezentanții asociației Pro Consumatori.

Ce trebuie să urmăriţi în momentul în care cumpăraţi o mască!

În momentul achiziţionării unei măşti de protecţie trebuie să verificaţi existenţa următoarelor informaţii pe ambalajul individual sau colectiv al acestui produs:

  • Datele de identificare ale producătorului;
  • Materialul  din care este confecţionată masca (bumbac, poliamida etc);
  • Existenţa marcajului CE şi denumirea organismului care a certificat produsul;
  • Marca, respectiv modelul;
  • Codul de bare;
  • Datele de identificare ale lotului din care face parte acel produs;
  • Natura protecţiei asigurate prin purtare (virusuri, bacterii, polen, praf, smog, picături/stropi de salivă/strănut etc);
  • Eficienţa minimă de filtrare;
  • Instrucţiunile de folosire să fie în limba română;
  • Instrucţiunile de întreţinere la măştile cu mai multe cicluri de purtare, respectiv temperatura de spălare şi de călcare a acestora.

„Instituirea obligativităţii purtării măştii în spaţiile publice închise, în spaţiile comerciale, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă pe durata stării de alertă, fără ca statul român prin instituţiile sale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, respectiv Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România să verifice parametrii care definesc calitatea și siguranța măștilor provenite atât din importurile de măşti, cât şi din producţia internă de astfel de echipamente individuale de protecţie, pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor care au neşansa de a achiziţiona o mască de protecţie neconformă/falsificată. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) are obligaţia ca punct naţional de contact pentru platforma Comisiei Europene Safety Gate de a verifica existenţa la comercializare pe piaţa românească a oricărei mărci de mască de protecţie notificată ca fiind neconformă de către o altă ţară membră a Uniunii Europene. În situaţia identificării unor astfel de produse trebuie să informeze prin toate canalele de comunicare consumatorii, lucru pe care nu l-a făcut. Instituţiile statului român trebuie să înţeleagă că în relaţia cu consumatorii au atât drepturi, cât şi obligaţii, iar nerespectarea acestui principiu duce la scăderea încrederii consumatorilor în aceste instituţii”, a precizat conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte Asociaţia Pro Consumatori.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *