Spread the love

UPDATE:

Vineri, 28 august, reprezentanții elevilor din București, respectiv Constanța au depus o plângere penală pentru abuz în serviciu pe numele prim-ministrului Ludovic Orban, vicepremierului Raluca Turcan și ministrului Educației, Monica Anisie.

Reprezentanții elevilor susțin că sintagma ,,România Educată” este doar o metaforă în ceea ce privește învățământul românesc iar autoritățile ne demonstrează acest lucru în fiecare zi. În contextul epidemiologic actual, educația are o nevoie asiduă de finanțare, însă guvernul își propune să pună toată responsabilitatea pe umerii părinților. Măsurile privind asigurarea măștilor de protecție și punerea în aplicare a legii 109/2020 sunt obligatorii pentru a asigura sănătatea elevilor cât și dreptul la educație, începând cu data de 14 septembrie. După decizia alarmantă de a pune achiziționarea măștilor în spatele fiecărui elev, precum și renunțarea la triaje înainte de intrarea în școală, în data de 27 august a fost anunțat faptul că dispozitivele conectatla internet nu vor fi gata pentru începerea anului școlar.

„Ne punem întrebări inevitabile în acest context: dacă anul școlar începe fizic, materialele igienico-sanitare și maștile se vor procura individual de elev pentru următorul an cât se preconizează că va ține pandemia? Iar, dacă școlile se închid din nou, cum rămâne cu sutele de mii de elevi defavorizați? Anul școlar e la două săptămâni distanță și totuși incompetența Ministerului Educației și implicit a Guvernului se află într-o continuă evoluție! Dacă gândim în raport cu sistemele educaționale din întreaga lume, de fapt, ajungem la concluzia că toți elevii români sunt defavorizați și că riscul de a rata începerea anului școlar. Dreptul la educație și sănătate nu se negociază, autoritățile fiind principalii responsabili atunci când vine vorba de asigurarea acestora pentru fiecare elev din România. Astfel, în data de 28 august , orele 10:30, reprezentanții elevilor din Constanța, respectiv București și Ilfov au depus plângere penală împotriva celor care în fiecare zi restricționează și mai mult educația elevilor români. Facem din nou apel la legalitate și cerem achiziționarea de materiale igienico-sanitare precum și cea de device-uri conectate la internet, pentru a asigura digitalizarea echitabilă a învățământului și integritatea fizică a copiilor”, au precizat reprezentanții AEC.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Reprezentanţii Asociaţiilor de Elevi din Bucureşti şi Ilfov, respectiv Constanţa sunt prezenți astăzi, începând cu orele 10:30, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Bd. Libertăţii nr.12) pentru a depune plângeri penale pentru abuz în serviciu pe numele domnului prim-ministru Ludovic Orban, Raluca Turcan şi Monica Anisie.

„Această acţiune are loc ca urmare a declaraţiilor din data de 26 august, când aceştia (guvernanții – n.r.) au anunţat faptul că elevii vor trebui să îşi procure singuri măştile, iar tabletele nu vor ajunge până la începutul acest şcolar, fapt ce dezechilibrează complet educaţia, când aceasta are cea mai mare nevoie de finanţare. De asemenea, precizăm  faptul că alegerea de a nu ne prezenta  în număr mare este motivată atât de pericolul la care nu dorim să îi supunem pe colegii noştri, cât şi de legislaţia în vigoare. De altfel, dorim să tragem un semnal de alarmă, având în vedere declaraţiile privind procurarea măştilor din buzunarul propriu al elevilor”, au transmis reprezentanții asociațiilor de elevi.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *