Spread the love

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), trag un semnal de alarmă privind modul în care școala online funcționează, în contextul suspendării cursurilor definitiv pentru acest an școlar.

Luni, 27 aprilie a.c, președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că elevii nu se vor mai întoarce la școală în anul școlar 2019-2020, iar orele vor continua în mediul online până la data de 12 iunie, când s-ar fi terminat în mod normal cursurile. În aceeași zi, ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, a menționat următoarele:

  • se anulează susținerea tezelor din semestrul al II-lea;
  • competențele digitale și cele pentru limba modernă studiată se vor susține după examenul de Bacalaureat;
  • elevii din anii terminali pot reveni la orele de curs începând cu data de 2 iunie a.c., cu mențiunea că într-o sală de clasă vor fi maximum 10 elevi;
  • materia din această perioadă va fi recuperată în primul semestru al anului școlar 2020-2021;

Reprezentanții elevilor consideră că autoritățile trebuie „să înceapă de urgență procedura unei achiziții publice, deoarece aruncarea responsabilității către inspectoratele școlare va izola în continuare elevii din mediile rurale sau proveniți din familii cu posibilități materiale reduse de educație și va face imposibilă respectarea dreptului la educație gratuită”. De asemenea, emiterea unui ordin de ministru de către ministrul Educației, pentru a reglementa metodele de folosire a platformelor de e-learning este necesară, întrucât „învățarea trebuie să se realizeze unitar în toate instituțiile de învățământ”. Mai mult de atât, realizarea ghidurilor metodologice trebuie făcută având în vedere faptul că semestrul I a avut mai puține săptămâni, iar ritmul de predare este deja unul alert.

Enumerăm întrebările pe care principalii actori din educație le-au adresat, întrebări ce necesită clarificări, astfel încât încheierea mediilor și rezultatele examenelor naționale să nu fie afectate în mod negativ:

  • Cum se va realiza învățarea la distanță pentru elevii fără acces la un dispozitiv conectat la internet?
  • Ce se întâmplă cu acordarea burselor școlare?
  • Unde nu există numărul necesar de note pentru încheierea mediei, cum se va realiza acest lucru?
  • Cum se vor rezolva situațiile de corigență?
  • Când și în ce condiții se vor susține examenele de bilingv și cele practice de la filiera vocațională?
  • Care va fi durata unei ore de curs, respectiv numărul maxim de ore pe care elevii îl vor petrece în fața dispozitivelor?

„Suntem total nemulțumiți de atitudinea ignorantă a guvernanților și le cerem să înceapă în regim de urgență procedura unei achiziții publice de tablete și abonamente la internet, pentru a face posibilă punerea în aplicare a învățământului la distanță pentru elevii din mediile dezavantajate, ale căror familii nu au posibilități materiale pentru a cumpăra un dispozitiv conectat la internet. Totodată, în contextul unui nou val al pandemiei din toamna următorului an școlar, aceste tablete vor putea fi folosite în cazul suspendării cursurilor”, au transmis asociațiile reprezentative ale elevilor, care solicită Ministerului Educației și Cercetării să achiziționeze tablete și abonamente la internet pentru elevii din mediile dezavantajate și să emită un ordin de ministru care să prezinte clar cum se va încheia acest an școlar.

„Suntem de părere că autoritățile au compromis acest an școlar prin tot ce (nu) au făcut. Decizia de a suspenda cursurile pentru restul anului școlar este una întemeiată, având în vedere situațiile școlilor noastre, dar în continuare se uită câteva aspecte destul de importante. Din păcate nu s-a schimbat nimic de la începerea crizei, nu toți elevii nu au acces la educație, iar acolo unde există internet, învățarea online nu este reglementată. Trebuie să se specifice foarte clar cum mai exact se va face atât notarea, cât și predarea, astfel încât să fie totul unitar și să nu accentuăm și mai tare inechitățile deja existente”, a declarat președintele AEC, Sabina Spătariu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *