Spread the love

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) condamnă ferm reacția Premierului României referitoare la achiziționarea dispozitivelor pentru elevi.

Joi, 29 octombrie a.c. premierul Ludovic Orban s-a aflat într-o vizită la Constanța pentru a participa la ceremonia de învestire a noului Primar al Municipiului Constanța și a Președintelui Consiliului Județean Constanța.

La finalul evenimentului, a avut loc o conferință de presă la care au intervenit și reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța. AEC a solicitat premierului, prin președintele organizației, Sabina Spătariu, clarificări cu privire la achiziționarea dispozitivelor pentru elevii din mediile dezavantajate, răspunsul acestuia fiind unul sfidător: „când va fi nevoie”:

Premierul a refuzat să răspundă clar referitor la momentul când vor ajunge dispozitivele la elevi, lucru pe care reprezentanții elevilor din județul Constanța îl găsesc inadmisibil în contextul în care cursurile au început de 2 luni, iar numărul cazurilor crește de la o zi la alta.

În momentul de față accesul la educație nu ești asigurat, sute de mii de elevi fiind privați de dreptul la educație. Cu cât dispozitivele ajung mai târziu la elevi cu atât mai greu ca fi acest an școlar pentru ei. Riscăm să pierdem încă un semestru pentru că din martie și până acum autoritățile nu și-au făcut treaba. Realizați câți elevi vor abandona, pentru că de jumătate de an nu avut niciun contact cu școala? Ce s-a întâmplat în sala Remus Opreanu a fost o dovadă clară de nepăsare. Cum este posibil ca un lider să nu poată oferi un răspuns clar pentru cei 900.000 de elevi care așteaptă unul?”, a spus președintele AEC, Sabina Spătariu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *