Spread the love

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) condamnă ferm decizia Ministerului Educației și Cercetării de a achiziționa dispozitive doar pentru o treime dintre elevii aflați în nevoie.

Joi, 9 iulie a.c., Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a publicat documentația de atribuire privind dispozitivele electronice conectate la internet, destinate elevilor din mediile defavorizate. Prin Hotărârea de Guvern nr. 370/2020 a fost alocată suma de 150 milioane de lei pentru achiziția de dispozitive conectate la internet, fără a se ține însă cont de numărul real al elevilor fără acces. În luna mai, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie a declarat faptul că numărul elevilor fără acces la internet este de aproximativ 250.000, potrivit unei estimări preliminare. Ulterior, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie  a publicat o statistică ce includea un număr de elevi de peste trei ori mai mare, mai exact 903.870, luând în considerare familiile cu mai mulți copii înscriși în sistemul de învățământ preuniversitar, unde există un singur dispozitiv conectat la internet.

„Considerăm necesitatea achiziționării de dispozitive pentru toți elevii ca fiind incontestabilă, având în vedere posibilele scenarii pentru anul școlar următor. Mai mult, acestea reprezintă o investiție pe termen lung în ceea ce privește educația din România”, au transmis asociațiile reprezentative de elevi.

Solicitarea elevilor reprezentanți  vine după ce, din data de 11 martie, atunci când au fost suspendate cursurile, autoritățile publice centrale au restricționat dreptul constituțional la educație al elevilor, deoarece nu au demarat achiziția publică de dispozitive conectate la internet la momentul suspendării cursurilor.

„Pe această cale, solicităm Ministerului Educației și Cercetării să înceapă procedura de achiziție și normele de aplicare în vederea asigurării accesului la educație pentru toți cei 900.000 de elevi fără acces la un laptop conectat la internet. Dreptul la educație nu mai poate fi restricționat. De 4 luni solicităm autorităților să înceapă achiziția de dispozitive și abonamente la internet. Există un număr de 3 ori mai mare decât cel estimat de Ministerul Educației și Cercetării, iar dreptul la educație trebuie asigurat pentru fiecare copil. Un laptop și o conexiune la internet sunt necesare dacă vrem ca haosul din acest an școlar să nu se repete. Pe lângă asigurarea dispozitivelor pregătirea cadrelor didactice și reglementarea modului de predare online este obligatoriu, iar orice amânare a acestor demersuri ne va costa extrem de scump”, a precizat președintele AEC, Sabina Spătariu.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *