ASF a aplicat o amendă de aproape 4 milioane lei companiei de asigurări City Insurance

Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunţat marţi că a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 3,78 milioane de lei conducerea companiei City Insurance S.A. Conform unui comunicat al ASF, societatea nu a transmis instituţiei informaţiile relevante necesare verificării programului de reasigurare al acesteia.

În şedinţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) din data de 20 ianuarie 2021, Sectorul Asigurări – Reasigurări (SAR) a prezentat rezultatele activităţii de supraveghere realizate la Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. În cadrul procesului de supraveghere, ASF a solicitat City Insurance S.A. informaţii şi documente relevante necesare verificării programului de reasigurare al societăţii. Informaţiile solicitate nu au fost transmise Autorităţii, iar conducerea executivă şi conducerea superioară a societăţii nu s-au asigurat că informaţiile solicitate sunt disponibile astfel încât să fie puse la dispoziţie în termenul stabilit, ASF fiind astfel împiedicată, fără drept, în exercitarea atribuţiilor conferite prin lege. Prin urmare, Consiliul ASF a decis sancţionarea membrilor Directoratului şi ai Consiliului de Supraveghere”, se precizează într-un comunicat al ASF.

Preşedintele Directoratului City Insurance, Renato Szilagyi, a fost amendat cu 530.000 lei, vicepreşedintele Buzerea Barbu Mircea a primit o amendă de 500.000 de lei iar Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, membru al Directoratului, a fost amendat cu 500.000 lei. Şi membrii Consiliului de Supraveghere al companiei au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 2,25 milioane de lei, astfel: Browne Woodthorpe Robert, preşedinte al Consiliului de Supraveghere – amendă în cuantum de 450.000 lei; Rossler Max Walter, vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere – 450.000 lei; Pascale Cristian, membru al Consiliului de Supraveghere – 450.000 lei; Arampova Aelita, membru al Consiliului de Supraveghere – 450.000 lei; Papanikolaou Epameinondas, membru al Consiliului de Supraveghere – 450.000 lei.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, sectoare care însumează peste 10 milioane de participanţi.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *