Site icon TOMIS NEWS

„Asediu” al liberalilor Huțucă, Crușoveanu și Banias în Parlament, în sprijinul primăriilor: Se LIMITEAZĂ puterile Administrației Rezervelor de Stat – DOCUMENT

hutuca cosa crusoveanu banias pnl

Proiectul de Lege pentru modificarea art.308 alin.(4) lit.g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ este inițiat de 29 de deputați liberali, printre care și deputații constănțeni Bogdan Huțucă, Marian Crușoveanu și Mircea Banias. Potrivit inițiatorilor, prin bunurile proprietate publică ce pot fi concesionate de către primării se obțin redevențe care se varsă în bugetele locale. Numai că, în procedură, sunt incluse și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și… Statul Major General, ale căror avize sunt obligatorii:

„Din practica administrației publice locale, emiterea avizelor se face cu mari întârzieri, ceea ce afectează grav interesele, în special economice, ale unităților administrativ-teritoriale. Prezenta propunere legislativă vine în sprijinul unităților administrativ-teritoriale, contribuind simultan la dezideratul societății privind debirocratizarea și simplificarea administrativă”, se arată în expunerea de motive a inițiatorilor:

Concret, parlamentarii liberali instituie varianta ca avizele obligatorii ale Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și Statului Major General să fie emise doar în cazurile în care concesiunea depășește suprafața de 1ha sau se află la mai puțin de 2.400 m față de limita unei unități militare.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat pe 13 februarie a.c. și, din 15 februarie, se află în circuitul Camerei Deputaților, pentru votul final. Termenul pentru depunerea amendamentelor a expirat astăzi, iar raportul comisiilor juridică și de administrație trebuie emis până pe 7 martie.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version