Spread the love

Șase statui și monumente din municipiul Constanța, care nu fac parte din lista monumentelor istorice și care, în timp, din cauza intemperiilor sau a altor factori s-au deteriorat, sunt curățate, recondiționate și puse în valoare de Primăria Municipiului Constanța. Operațiunile de curățare și recondiționare sunt realizate de artiști plastici, cu respectarea tehnologiilor specifice, aplicabile în funcție de materialul fiecărui obiectiv – piatră, bronz, alamă sau mozaic – astfel încât să nu afecteze suprafețele asupra cărora se intervine.

După lucrările de la Monumentul Eroilor Reg. 13 Artilerie „VULTURUL” din Parc Tomis II, de la Monumentul Eroilor „INDEPENDENȚA” și de la Obeliscul din Parcul Casei de Cultură, zilele acestea a fost demarată recondiționarea statuii „Căderea de pe soclu“, realizată de sculptorul Dimitrie Cuşa. Amplasată în anul 1999, în Parcul Arheologic de revoluţionarii constănţeni şi Primăria Municipiului Constanţa cu prilejul aniversării a zece ani de la revoluţia din 1989, opera de artă avea nevoie de preconsolidarea suprafețelor, îndepărtarea sărurilor, a chiturilor, retușare cromatică, tencuirea soclului și consolidarea suprafețelor.

Lucrările vor continua zilele următoare la Monumentul Reg. 34 Artilerie – Str. Traian și „Ținerețe” – Hotel Doina, stațiunea Mamaia.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *