„Cu cât au mai puțin talent, cu atât au mai multă mândrie, vanitate și aroganță. Totuși, proștii aceia găsesc mereu alți proști care să-i aplaude” – Erasmus din Rotterdam
În politica de la malul mării, nimic nu este ceea ce pare, iar arta iluzionismului a atins noi culmi sub bagheta celui mai slab președinte din istoria PNL Constanța, Florin Mitroi. În timp ce prin birourile organizației județene se șușotește intens, iar privirile atente și invidioase ale liberalilor de cursă lungă sunt ațintite asupra consilierului județean Andreea Gheorghe – considerată de mulți drept protejata și miza principală a liderului – în spatele cortinei se joacă o cu totul altă piesă. O piesă de teatru în care membrii vechi de partid sunt doar figuranți într-un scenariu de negociere la bucată.
Zvonurile aruncate strategic pe piață despre doamna Gheorghe nu sunt altceva decât o perdea de fum, o manevră de diversiune menită să le ocupe timpul și frustrările celor care încă mai visează la meritocrație internă. În realitate, adevărata dezvăluire este că Florin Mitroi lucrează deja la listele pentru alegerile parlamentare din 2028, însă cu un realism politic care frizează resemnarea totală. Conștient până la ultimul atom că, în cel mai optimist și roz scenariu posibil, PNL Constanța abia dacă va mai reuși să smulgă din voturile cetățenilor un post de senator și unul de deputat, președintele interimar a trecut la strategia de „lichidare de stoc”. Nevoit să își maximizeze resursele dintr-o pradă electorală extrem de subțire, Mitroi a scos la bătaie inclusiv locul doi la Camera Deputaților. Dar surpriza – și mai ales insulta la adresa propriei filiale – abia acum urmează. „Oferta de nerefuzat” a șefului PNL Constanța nu este adresată cadrelor din partid care au tras la căruță de-a lungul anilor, ci politicienilor din alte formațiuni, inclusiv eternului partener și rival, PSD.
Într-o încercare disperată de a racola nume grele și de a realiza transferuri spectaculoase, Mitroi bate la ușile adversarilor politici. Numai că, în momentul în care încearcă să convingă câte un politician de la alt partid să facă pasul spre PNL, președintele interimar se lovește de o pretendență firească: invitații din exterior îi cer direct locul întâi la Camera Deputaților. Și aici se produce momentul de comedie neagră în care Florin Mitroi se dă singur de gol. Cu o sinceritate dezarmantă, el este nevoit să recunoască în fața negociatorilor că nu le poate oferi decât… un extrem de incert loc doi. De ce? Pentru că „Jilțul Neclintit” de pe prima poziție de la deputați are deja proprietar de drept. Locul de frunte este pus bine la păstrare și adjudecat de primărița comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu. O figură politică remarcabilă mai degrabă prin persistență decât prin performanță, Ancuța Belu reușește performanța rară de a rămâne un primar perfect șters, fără vreo realizare notabilă de care să-și poată lega numele, în ciuda mandatelor interminabile petrecute la cârma unei localități catalogate pompos drept „strategică și geopolitică”, datorită bazei militare. Un fel de permanență administrativă în care trecerea timpului nu a lăsat în urmă proiecte majore, ci doar garanția unui loc călduț pe listele de la județ.
Așadar, tabloul pe care Florin Mitroi îl oferă liberalilor constănțeni este de o generozitate orbitoare: primul loc la deputați este blocat definitiv de un primar fără realizări, locul de senator este rezervat pentru Măria Sa (asta dacă nu-l leagă ăștia…), iar singurul loc cu ipotetice șanse – poziția a doua de la Cameră – este scos la mezat pe la ușile altor partide, doar-doar va mușca cineva momeala. Sub conducerea lui Florin Mitroi, PNL Constanța pare să fi devenit un târg de vechituri politice în care loialitatea, munca de organizație și vechimea în partid se premiază cu o rundă de aplauze, în timp ce locurile eligibile sunt folosite ca valută de schimb pentru ambițiile personale ale liderului. Rămâne de văzut cât vor mai accepta membrii PNL Constanța să fie doar spectatori la propria lor marginalizare, în timp ce conducerii îi scapă din mâini chiar și iluzia că mai poate construi o echipă câștigătoare din resurse proprii.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google