Site icon TOMIS NEWS

Armenia se distanțează de Rusia și primește trupe americane. Moscovea „analizează profund” noua orientare

armenia

Kremlinul şi-a exprimat miercuri „preocuparea” în legătură cu exerciţiile militare comune pe care Armenia şi SUA le vor desfăşura pe teritoriul armean în perioada 11-20 septembrie, în timp ce guvernul armean se îndepărtează tot mai mult de Moscova, transmite agenţia EFE, conform Agerpres.

„Aceste veşti stârnesc preocupare, mai ales în condiţiile actuale”, prin urmare Rusia va efectua o „analiză profundă” a ştirilor care vin din capitala armeană Erevan, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, la conferinţa sa de presă zilnică.

Ministerul armean al Apărării a anunţat mai devreme că în poligonul militar „Zar” al brigăzii armene de forţe de menţinere a păcii, situat în provincia armeană Kotaik, la nord de Erevan, vor fi efectuate exerciţiile militare comune cu SUA „Eagle Partner 2023″. Acelaşi minister a amintit că forţele de pace armene participă cu regularitate la acest program de exerciţii comune care se desfăşoară în trei ţări. Dar participarea trupelor Erevanului la aceste exerciţii împreună cu SUA pe teritoriul Armeniei coincide cu o distanţare a guvernului de la Erevan faţă de Rusia şi faţă de Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), organizaţie condusă de Moscova. Armenia a refuzat să trimită trupe la exerciţiile militare ale OTSC care au început pe 1 septembrie în Belarus şi în plus şi-a retras reprezentantul permanent din cadrul acestei organizaţii.

Premierul armean Nikol Paşinian a declarat recent că ţara sa a comis o eroare strategică încredinţându-şi securitatea exclusiv Moscovei când s-a confruntat într-un nou război cu Azerbaidjanul pentru controlul asupra enclavei azere cu populaţie majoritar armeană Nagorno-Karabah. În timpul acestui conflict din toamna anului 2020, premierul Nikol Paşinian a cerut Moscovei ca OTSC să intervină, forţele armene fiind depăşite de capabilităţile armatei azere, care beneficia de sprijinul Turciei. Dar Kremlinul – care îl consideră pe Paşinian un politician pro-occidental, venit la putere în urma unei „revoluţii colorate” – a refuzat, motivând că regiunea Nagorno-Karabah nu este teritoriu al Armeniei, fapt recunoscut la nivel internaţional.

Acel război, soldat cu circa 6.500 de morţi, a fost oprit printr-un armistiţiu negociat de Rusia în faţa unei înfrângeri iminente a trupelor armene. Conform acordului mediat de Moscova, Armenia a fost nevoită să cedeze Azerbaidjanului o parte a provinciei Nagorno-Karabah şi teritoriile azere din jurul ei pe care le controla după un alt război, desfăşurat la începutul anilor ’90.

Azerbaidjanul concentrează trupe la frontiera armeană și la linia frontului

Pe parcursul ultimelor zile Azerbaidjanul „adună” trupe de-a lungul liniei de contact cu Nagornîi Karabahul și frontiera cu Armenia, a declarat primul ministru al Armeniei, Nikol Pașinian, la ședința de guvern. „Situația politico-militară din regiunea noastră s-a înrăutățit semnificativ. (…) Retorica anti-armeană s-a intensificat. Politica pretențiilor împotriva teritoriului suveran al Armeniei continuă”, a adăugat Pașinian, transmite Interfax.

„Azerbaidjanul demonstrează intenția de a comite o nouă provocare militară împotriva Nagornîi Karabahului și Armeniei”, a adăugat Pașinian și a cerut comunității internaționale și țărilor ONU „să ia măsuri serioase pentru contracararea unei noi explozii în regiune”. El a adăugat că criza umanitară din Nagornîi Karabah a atins apogeul. Pașinian a reafirmat, de asemenea, faptul că Erevanul respectă înțelegerile realizate pe 14 decembrie 2021 la Bruxelles, pe 6 octombrie 2022 la Praga, în mai 2023 la Bruxelles, precum și înțelegerea trilaterală a Federației Ruse, Armeniei și Azerbaidjanului.

În ajun, Pașinian a făcut reproșuri la adresa Rusiei. Într-un interviu acordat ziarului italian La Repubblica el a declarat că dependența Armeniei în sfera securității de Rusia este o greșeală. După cum a declarat primul ministru armean, „astăzi, când Rusia are nevoie de arme și muniții, este clar că, chiar dacă ar dori, Federația Rusă nu ar putea asigura nevoile de securitate ale Armeniei”. Totodată, după părerea lui Pașinian, din cauza acțiunilor sale și a lipsei de acțiune în Caucazul de Sud se îndepărtează de acesta. De asemenea, el a reproșat Moscovei faptul că forțele ruse de menținere a păcii nu își îndeplinesc misiunea conform Declarației trilaterale de la 9 noiembrie 2020, nu controlează coridorul Lacin din Nagornîi Karabah. După cum a afirmat Pașinian, Rusia ori nu poate, ori nu vrea să mențină controlul asupra acestui coridor.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version