Unirea Basarabiei cu Regatul României a confirmat printr-un act politic o comunitate de limbă și cultură, fiind succedată după două decenii de anexarea Basarabiei de către URSS. Asemenea oricărei schimbări politice majore, acest moment de ruptură a lăsat spații albe în istoria oficială și traume în memoria colectivă. Dincolo de interpretările propuse de istoricii asupra acelor momente frământate și a perioadelor în care Basarabia și România au avut evoluții separate, avem la îndemână micro-istoriile, care nuanțează și dau relief vieții sociale de la est de Prut. O astfel de micro-istorie – de data aceasta vizuală – este și cea a lui Zaharia Cușnir și a satelor pe care el le-a fotografiat în anii ’50-’60 în mai bine de 4000 de clișee. 

Recent descoperită în podul unei case abandonate, la 200 km de Chișinău, arhiva fotografică a lui Zaharia ne oferă astăzi șansa rară de a privi viața rurală din Basarabia de după război într-o manieră care eludează realitatea îngrădirilor dictate de propaganda și discursul oficial al epocii. Fotograful-țăran școlit la Iași eșuează în încercarea de a se împotrivi intrării în colhoz, fiind închis o vreme. Se va refugia în schimb în fotografie. Cu o arie de cuprindere limitată la câteva sate, Zaharia Cușnir este un etnograf inocent care înregistrează episoadele sărbătorii și ale cotidianului, scene casnice sau de convivialitate, însă fără a se opri la ceea ce poate face oricine deține un aparat foto. Observația sa aparent tăcută este surprinzătoare prin dinamica multora dintre cadre, parcă impregnate de o stare  de film. Îndrăzneala de a construi imaginea prin compoziții, straturi și relații între personaje și aparatul foto pare neverosimilă pentru acea perioadă într-un sat aflat la marginea URSS și cu atât mai mult pentru un sătean de rând – fierar, zidar, lucrător în colhoz –, a cărui viață a însoțit istoria Basarabiei de la apartenența la Imperiul Țarist până la căderea blocului socialist. Se poate spune fără nici o ezitare că Zaharia Cușnir este noua descoperire din familia inocenților, alături de Costică Acsinte și Vivian Maier.

Expoziția „AȘA VĂZUT-A ZAHARIA – improvizații într-o lume captivă” de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța cuprinde un număr de 56 de fotografii format 50x 50 cm, fotografii de familie, aparat foto din anii 50-60, elemente de laborator necesare producției fotografice de amator, publicații și corespondență din epocă. În cadrul expoziției va putea fi achiziționat albumul Lumea lui Zaharia reeditat de editura Cartier din Chișinău. De asemenea, în în expoziție va putea fi vizionat filmul Lumea lui Zaharia Cușnir, regizat de Elena Donciu, membru fondator al Asociației pentru Documente și Arhive Fotografice din Chișinău.

Muzeul Național al Țăranului Român în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova în România și Asociația pentru Documente și Arhive Fotografice A-DOF – Chișinău a propus în perioada 21.03-20.05.2018 în premieră națională expoziția dedicată fotografului basarabean Zaharia Cușnir. Aceasta a fost rezultatul unui demers curatorial interdisciplinar și inter-instituțional, construit ca un exercițiu comun de cercetare și explorare vizuală a uneia dintre cele mai inedite arhive fotografice recent descoperite. Cele câteva zeci de imagini – selectate din peste 4000 de negative descoperite de Victor Gălușcă într-o casă abandonată, situată într-un sat basarabean în continuă depopulare – înfățișează deopotrivă o lume rurală dezvăluită în cotidianul ei (relațiile de familie, munca, obiceiurile, jocul șa.) și o serie de artefacte și priviri fotografice realizate de Zaharia Cușnir.

Expoziția „AȘA VĂZUT-A ZAHARIA – improvizații într-o lume captivă” de la Muzeul de Istorie Naționale și Arheologie Constanța este o continuare a demersului curatorial ce a inclus expoziția ce a avut loc la Muzeul Țăranului Român în perioada 21.03-20.05.2018, a celei de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, în perioada 24.11.2018-10.01.2019, aceasta din urmă fiind aprobată și finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul programelor dedicate Centenarului Marii Uniri, precum și a celei de la Casa Artelor din Timișoara, din perioada 29.03-14.04.2019 și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș din Baia Mare din perioada 27.06-30.09.2019.

Vernisajul va avea loc vineri, 30 octombrie 2020, de la ora 13, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Expoziția va fi găzudită de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în perioada 30 octombrie-21 noiembrie 2020.

Evenimentul se va desfășura cu respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *