Arhiepiscopia Tomisului anunță MARȘUL PENTRU VIAȚĂ 2022: „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”

Sâmbătă, 19 martie, în preajma sărbătorii Bunei-Vestiri (25 martie), la Constanța se organizează a XII-a ediție a Marșului pentru viață 2022Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”, acțiune prin care se urmărește promovarea dreptului la viață pentru copilul nenăscut, oprirea declinului demografic românesc prin încurajarea nașterii de prunci, sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi asupra civilizaţiei umane.

Marsul pentru Viata 2022p

Evenimentul este organizat la nivel naţional, desfăşurându-se simultan în peste 300 de oraşe din România şi Basarabia, precum şi în majoritatea metropolelor europene şi americane. Marșul pentru viață va începe la ora 14.00, când se va pleca de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța pe următorul traseu: Piața Ovidiu, biserica „Schimbarea la Față” (Greacă), str. Mircea cel Bătrân, biserica „Sfinții Îngeri” (Capela militară), Spitalul Județean Constanța, Capitol, Poșta Mare, Primăria Constanța, Arhiepiscopia Tomisului. Credincioșii din municipiul Constanța sunt așteptați la Catedrala arhiepiscopală începând cu ora 13.00.

Evenimentul este organizat de către Asociația Simplu – Provita, cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului, Radio Dobrogea, ASCOR Constanța și Curtea Brâncovenească.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.