Spread the love

Raed Arafat, secretar de stat în MAI și șef al DSU, a declarat, marți seara, că dacă va continua să crească numărul de infectări, autoritățile vor fi nevoite să ia noi măsuri de restricție, similare cu cele din starea de urgență. Arafat spune că România se apropie de „un prag foarte periculos” și consideră că numărul de noi infectări a crescut din mai multe motive, printre care campania electorală și alegerile locale.

„A fost deschiderea școlilor, campania, alegerile, deschiderea anului universitar. Noi ne-am așteptat la o creștere, dar ea trebuie controlată. Nu o putem controla decât aplicând anumite reguli și restricții pentru o perioadă definită de timp. Nu luăm în calcul închiderea mall-urilor. Nu am stat să vedem de la ce cifră introducem lockdown în București. S-ar putea să fim rugați să luăm măsuri mai dure, măsuri care s-au luat în starea de urgență, de la limitarea ieșirilor la altele. Nimeni nu poate să promită că nu o să luăm alte măsuri, dacă lucrurile se agravează. Ne apropiem de un prag foarte periculos, care ne va obliga să luăm anumite măsuri. Dacă se vor organiza alegerile, nu trebuie să se întâmple ce s-a întâmplat acum, după vot, cu petreceri cu sute de oameni, 4-500, care nu purtau mască”, a declarat Raed Arafat.

Totodată, Raed Arafat susţine că „se poate întâmpla” ca România să ajungă în situaţia în care au fost Italia şi alte ţări, unde medicii au fost nevoiţi să aleagă ce pacienţi beneficiază de terapie intensivă şi care nu, decizii luate pe fondul unei supraaglomerări a unităţilor sanitare.

Eu sper să nu ajungem acolo”, spune Arafat, care subliniază importanţa purtării măştii de protecţie de către toată lumea, nu doar de către unii.

„În momentul în care secţiile de terapie intensivă devin total aglomerate, mai ales dacă se agravează unii şi nu ai loc pentru ei imediat, este posibil să ajungi să alegi între pacienţi, aşa cum au păţit colegii noştri din Italia şi din alte ţări. Din păcate, acolo unde impactul a fost major, medicii au ajuns să facă acest triaj. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat, se poate întâmpla, eu sper să nu ajungem acolo. (…) Trebuie să încercăm cu toţii, pentru că aici nu poate numai unu, sau doiă sau trei să poarte mască şi ceilalţi, în jurul lor, nu. Trebuie nu numai majoritatea, trebuie cu toţii să facem acest lucru dacă vrem, într-adevăr, să limităm şi SARS-COV-2, dar şi virusul gripal sezonier care poate să fie mult redus, impactul lui, dacă se poartă mască”, a mai spus Arafat.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *