Arafat, despre noile restricții: „Până la carantinare, există alte măsuri”

Șeful DSU, Raed Arafat, susține că evoluția numărului de infectări cu Covid-19 este într-o continuă analiză, iar măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern privitoare la carantinarea unor localități au început deja să fie aplicate. Arafat a explicat că există și alte măsuri care se iau, până se ajunge la carantinare.

Noi avem în Hotărârea de Guvern unele praguri care sunt prestabilite, și asta că să ușureze luarea deciziilor de către Comitetele Județene pentru Situații de Urgență. De exemplu, la Satu Mare a fost un număr de localități în care a crescut incidența semnificativ. Dar nu este suficient numai creșterea incidenței. Există un mecanism de calcul stabilit de INSP. DSP face acest calcul, dacă trece de 60 de puncte, înseamnă că este propunere de carantinare. Se face propunere de carantinare către INSP care o avizează. Ulterior se discuta în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, și dacă se menține în comitet carantinarea localităților, atunci se emite ordinul pentru carantinare. La acest moment avem șase localități în județul Satu Mare și o localitate în județul Sibiu care au fost carantinate prin această modalitate. Până la carantinare, există alte măsuri. Există măsurile care se iau pe limitarea numărului persoanelor care participa la unele activități. Începe numărul să scadă, cu cât crește incidența. Poate interzicerea unor activități. Sau se permite participarea la ele cu condiția să prezinți certificatul verde.”, a spus Raed Arafat, la Antena 3.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

2 comentarii la „Arafat, despre noile restricții: „Până la carantinare, există alte măsuri”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *