Arafat anticipează o nouă EXPLOZIE a cazurilor de covid, după Sărbători

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, medicul Raed Arafat, afirmă că „sfatul clar” pentru perioada Crăciunului şi a sfârşitului de An este ca oamenii să limiteze la maximum mobilitatea, dar şi contactul cu persoanele cu care nu locuiesc.

Arafat spune că măsura carantinării va fi „practicată mai departe” în acele localităţi sau zone unde indicele de infectare cu noul coronavirus rămâne ridicat.

Din punct de vedere al sărbătorilor care urmează, sfatul clar este respectarea regulilor şi limitarea la maxim a mobilităţii şi a contactului, mai ales cu persoanele care nu stăm cu ei şi nu avem contact obişnuit cu ei, tot timpul”, a afirmat Raed Arafat, duminică seară.

Raed Arafat a mai precizat că se aşteaptă la o nouă explozie a cazurilor de COVID-19 după sărbători. Acesta a subliniat că măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 prevăzute în actele normative sunt în continuare în vigoare, ele fiind trecute şi în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă, document din care a fost exclusă doar măsura privind funcţionarea pieţelor din spaţii închise.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *