Arabia Saudită nu stă la discuții cu antivacciniștii: „NU pot studia! Nici măcar NU pot cumpăra mâncare!”

Arabia Saudită pune presiune asupra scepticilor vaccinării anti-Covid și anunță noi măsuri dure. Le interzice pelerinajele și călătoriile în străinătate, le blochează accesul în universități, mall-uri și birouri, regulile fiind impuse în încercarea de a spori numărul celor imunizați. Experții în sănătate din Arabia Saudită spun că cei care se opun vaccinării pun în pericol eforturile globale de combatere a pandemiei, așa că autoritățile anunță noi restricții care îi vizează pe aceștia, scrie France24.

Riadul vrea să relanseze turismul, evenimentele sportive şi de divertisment, sectoare serios afectate de criza sanitară şi esenţiale pentru planul „Vision 2030″. Autoritățile au interzis participarea celor nevaccinați la  pelerinajul musulman Omra, o măsură simiară urmând să fie luată și pentru marele pelerinaj anual Hajj.

Arabia Saudită a anunțat că, începând cu 1 august, vaccinarea va fi condiție obligatorie pentru accesul în instituții publice și private, în instituții de învățământ, în zonele de divertisment și chiar în transportul public. Aceste măsuri vin pe fondul unor alte restricții care generaseră deja discuții. De altfel, de la începutul lunii mai, numai cetățenilor vaccinați sau imunizați li s-a permis să călătorească în străinătate.

Tot în mai, autoritățile au anunțat că toţi angajaţii trebuie să fie vaccinaţi anti-Covid pentru a putea merge la muncă. Măsura se referă atât la angajații din domeniul public, cât și la cei din sectorul privat. Anunțul Guvernului a stârnit valuri de nemulțumiri, concretizate prin mesajele distribuite pe rețelele de socializare.

Nu pot călători! Nu pot funcționa! Nu pot merge în locuri publice! Nici măcar nu pot cumpăra mâncare! Nu pot studia!„, a scris un utilizator pe Twitter.

Și alte guverne din regiune au adoptat măsuri similare celor din Arabia Saudită. Astfel, în Emiratele Arabe Unite, Dubai a anunţat în luna mai că persoanele care nu s-au vaccinat nu vor putea asista la evenimente sportive sau la concerte. Săptămâna trecută, Bahrainul a anunţat că ia în calcul restricţii temporare care să autorizeze accesul în centrele comerciale, restaurante, sălile de cinema şi saloane de înfrumuseţare doar pentru persoanele imunizate.

Ministerul sănătății din Arabia Saudită, care are o populație de peste 34 de milioane de locuitori, spune că a administrat peste 12 milioane de doze de vaccin coronavirus. Țara a raportat peste 440.000 de cazuri de coronavirus și peste 7.200 de decese.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *