Apple a dat lovitura: Vânzările au explodat și depășesc toate așteptările analiștilor

Apple a raportat marţi rezultate solide pentru trimestrul al treilea, depăşind cu mult aşteptările analiştilor. Toate produsele importante ale Apple au consemnat un avans al vânzărilor de peste 12%, în termeni anuali, iar în cazul iPhone-urilor creşterea a fost de aproape 50%, la 39,57 miliarde de dolari, transmite CNBC. Pe ansamblu, vânzările Apple au crescut cu 36%, comparativ cu trimestrul trei al anului trecut, la 81,41 miliarde de dolari.

Apple nu a publicat estimări trimestriale oficiale, pentru a şasea oară consecutiv, şi nu a făcut acest lucru de la debutul pandemiei de Covid-19. Compania a realizat rezultate trimestriale bune şi în regiunea Greater China, care include şi operaţiunile din Taiwan şi Hong Kong. Astfel, Apple a raportat vânzările de 14,76 de miliarde de dolari în regiune, în urcare cu 58% faţă de intervalul similar al anului trecut. În regiunea Americilor, vânzările Apple au avansat cu aproape 33%, la 39,57 miliarde de dolari, dar compania a beneficiat de pe urma muncii la  domiciliu şi a cursurilor de la distanţă, care au dus la creşterea vânzărilor de computere premium.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *