APMC: Modernizarea Danei 80 din Portul Constanța, finalizată

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a finalizat proiectul de investiții „Implementarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari – Dana 80”, început în anul 2018.

Proiectul a fost realizat prin execuția a două obiective:

  • Obiectivul 1 – Modernizarea Danei 80 prin instalarea de noi echipamente pentru dană (amortizori, bolarzi), adecvate primirii de nave de cereale mari;
  • Obiectivul 2 – Modificarea LFI Agigea Nord prin construirea unei linii CF la Dana 80.

Lucrările au fost executate de Asocierea SC ABC VAL SRL Constanța – SC EURO CONSTRUCT SA Constanța – SC VAMIG SRL Constanța – UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCȚII București. Valoarea finală a lucrărilor de execuție este de 14.216.109 lei (fără TVA), valoare care conține și organizarea de șantier. Recepția la terminarea lucrărilor a avut loc în data de 24.08.2021. Durata de garanție a lucrărilor este de 60 luni. Lungimea totală a liniei CF executate este de 4.114 km, s-au montat aparate de cale (3 buc.), podețe tubulare (3 buc.), suprafața construită totală fiind de 39.527 mp, din care linie CF de 35.251 mp, șanțuri dalate 3.895 mp, șanțuri de pământ 380,57 mp. S-au montat 132 amortizori de cheu și 6 bolarzi.

2737da2a 01ad 47c3 8036 240abef163c2

Prin alocarea Danei 80 pentru alte activități, se eficientizează utilizarea danelor de mare adâncime existente în Portul Constanța. Realizarea racordului CF va conduce la suplimentarea traficului feroviar și prin aceasta la eficientizarea sistemului feroviar din Sectorul Fluvio-Maritim al portului și a celui din țară. Obiectivul principal urmărit de CN APM SA Constanța este creșterea traficului portuar prin dezvoltarea infrastructurii, astfel, odată cu finalizarea acestei investiții va crește atractivitatea portului Constanța în comparație cu celelalte porturi din bazinul Mării Negre.

Proiectul „Implementarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari – Dana 80” este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare POIM 2014-2020, Axa Prioritară 1 – Îmbunătățirea mobilității prin dezvoltarea rețelei TEN-T și a transportului cu metroul – Obiectivul Specific 1.3 Creșterea gradului de utilizare a căilor navigabile și a porturilor situate pe rețeaua TEN-T centrală. Valoarea contractului de finanțare este de 25.778.122 lei (cu TVA), din care: 85% rata de finanțare UE și 15% contribuție de la Bugetul de Stat.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *